|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Elevi de la mai multe scoli din judet implicati in Proiectul ,,Cunoaște Europa’’ 

31911357_1778871422181672_8850130221962100736_n

 

Vineri, 4 mai 2018, de la ora 12.00 a avut loc la Secția Periodice-Legislație a Bibliotecii Județene Vâlcea, o nouă întâlnire în cadrul proiectului ,,Cunoaște Europa’’. Au fost prezentate obiceiuri și tradiții din țările care fac obiectul proiectului. Scopul proiectului este de a trezi interesul elevilor pentru redescoperirea şi promovarea ţărilor din fostul Bloc Sovietic care au schimbat cursul istoriei în Europa. Prin implicarea directă a elevilor dorim o conştientizare a acestora în ceea ce priveşte importanţa cunoaşterii cât mai corectă a istoriei indiferent de epocă. Proiectul vizează dezvoltarea capacităţii elevilor de gimnaziu de a culege informaţii din reviste şi ziare pe care Secţia Periodice-Legislaţie le deţine. Plecând de la informaţiile culese ei realizează scurte prezentări power point. Au participat elevii de la Şcoala Gimnazială ‚‚Achim Popescu’’, Păuşeşti Măglaşi, Vâlcea, coordonaţi de prof. Zorlescu Carmen Cristina, prof. înv. primar Munteanu Mihaela Sorina ( ţara prezentată este Ungaria); Şcoala Gimnazială „I. Gh. Duca”, Râmnicu Vâlcea, coordonaţi de prof. dr. Diaconu Maria Aurelia ( ţara prezentată este Slovenia); Şcoala Gimnazială Titeşti, Vâlcea, coordonaţi de prof. Mohanu Taviţa Renata, prof. Carmen Oprea şi prof. înv. primar Popescu Iustina (ţara prezentată este Rusia); Şcoala Gimnazială Goleşti, Vâlcea, coordonaţi prof. Munteanu Gheorghiţa, prof. Ciobanu Ana Maria, prof. Ţîştea Irina, prof. Armeanu Carmen Florina (ţara prezentată este Lituania); Şcoala Gimnazială Pesceana, Vâlcea, coordonaţi de prof. Traşcă Cecilia ( ţara prezentată este Albania); Liceul de Arte ,,Victor Giuleanu’’, Râmnicu Vâlcea, coordonaţi de prof. Tricuţă Algina, prof. Keresztely Anemarie şi prof. consilier educativ Preoteasa Elena ( ţara prezentă este Georgia); Şcoala ,,Costea Marinoiu’’ Ocnele Mari, Vâlcea, coordonaţi de prof. Ilina Ozana Mirela( ţara prezentată este Bulgaria); Liceul Teoretic „Gheorghe Surdu”, Brezoi, Vâlcea, coordonaţi de prof. Militaru Magda şi prof. Simion Loredana( ţara prezentată este Cehia); Şcoala Gimnazială nr.10 coordonaţi de prof. Buţulescu Otilia( ţara prezentată este Polonia); Şcoala Gimnazială nr. 5 , Vâlcea coordonaţi de prof. Stănciulescu Steliana şi prof. Larisa Apostolescu (ţara prezentată este Estonia).

Leave a Response