|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Soluție la criza forței de muncă: Cetățeni moldoveni aduși la lucru în România peste limita actuală 

angajati_2
 Patronii din România, care se plâng de o criză de forță de muncă, ar putea primi posibilitatea de a aduce mai ușor la lucru cetățeni din țări extracomunitare, ca Republica Moldova, Ucraina sau Serbia, potrivit unei propuneri de lege aflate în Parlament.

Propunerea de lege, depusă de 21 de parlamentari de la Opoziție, dar și de la Putere, vrea să permită firmelor românești să ocolească restricțiile impuse prin contingentul anual de lucratori extracomunitari care pot fi angajați în România. În 2018, maximum 7.000 de cetățeni din afara UE pot fi aduși la muncă în toată România, conform actualului contingent.

Înlesnirea ar urma să se aplice numai pentru lucrătorii care sunt etnici români. Evident, acești oameni nu au și cetățenia română, ci numai etnia română. Cei care au cetățenie română se bucură oricum de acces liber pe piața muncii din România și din UE, ca orice alt cetățean român.

Prin Ordonanța Guvernului 24/2014, străinii cu ședere legală pe teritoriul României pot fi încadrați în muncă în baza avizului de angajare obținut de angajatori în anumite condiții. Prin excepție de la aceste condiționări, nu este necesară obținerea avizului de angajare pentru o serie întreagă de străini. Aici ar vrea parlamentarii să intervină și să adauge printre excepții:

„străinii, etnici români, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și ai statelor în care există comunități românești semnificative – Ucraina, Serbia, Albania etc. – care pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României pe o perioadă de cel mult 1 an”.

Astfel, în cazul acestor categorii de lucrători, patronii români ar putea fi scutiți de parcurgerea procedurii „complexe și greoaie” de obținere a avizului de la Inspectoratul General pentru Imigrări.

Pentru a se putea aplica, faciliatea trebuie să treacă de Senat și de Camera Deputaților, promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul Oficial.

https://www.startupcafe.ro/taxe/lege-forta-munca-republica-moldova.htm?hpHN

Leave a Response