Deputatul independent Remus Borza: „Noi, cetățenii, i-am făcut pe politicieni. După chipul şi asemănarea noastră” 

Interviu cu avocat doctor Remus Borza, deputat independent.

Reporter: Decizia dvs din septembrie 2016, de a întra în politică, i-a surprins pe mulți. Erați un respectat manager și antreprenor, foarte vocal și critic la adresa sistemului. Ce v-a determinat să faceți acest pas ?

Remus Borza: Nu este suficient să fii doar critic la adresa sistemului dacă nu încerci să și îl schimbi. Ori un sistem nu poate fi reformat decât din interior. Deci, v-am răspuns. Au trecut deja 28 de ani de la Revoluție, perioadă lungă de timp în care majoritatea românilor așteptau o reformă, o modernizare a statului, instituțiilor și marilor sisteme publice. Fapt ce nu s-a întâmplat. În loc ca statul să devină mai suplu și mai eficient, s-a gonflat și birocratizat și mai mult. Asta înseamnă mai mulți bani de la buget. Doar pentru a plăti salariile unor funcționari, de cele mai multe ori incompetenți, blazați sau corupți. Inflația instituțională și lupta pentru puterea absolută au adus statul într-un blocaj. Din 2004, asistăm la un război instituțional în care noi cetățenii am ajuns victime colaterale. Statul, în loc să fie un integrator și multiplicator de competențe, resurse și valori, prin aceste involutii, cu derapajele binecunoscute, s-a transformat într-un stat beligerant. Doar că se luptă cu propriile instituții, propriile interese și proprii cetățeni. Această stare permanent conflictuală din ultimii 13 ani își are originea în legea fundamentală, mai exact în modificările aduse Constituției prin legea 429/2003. Prin aceste modificări, Președintelui Republicii i se prelungește mandatul cu 1 an și i se conferă puteri sporite. Constituția revizuită în 2003, îl transformă pe Președinte din arbitru în jucător. Puterea executivă este împărțită între Președinte și Prim Ministru. Evident, fiecare vrea mai multă putere. Și de aici, disputele interminabile între palate. De fapt, această bicefalie a puterii executive, își are originile chiar în Constituția din 1991. În loc să tranșăm atunci prerogativele Președintelui, am lăsat-o în coadă de peste. Am creat o republică semi-prezidențială, un fel de struțocămilă specifică țărilor africane. Puteam atunci să fi optat pentru o republică prezidențială, pe model american, în care Președintele este și șeful guvernului, având prerogative mult mai mari, sau puteam opta pentru o republică parlamentară, pe model german, în care puterea executivă este în mâinile cancelarului (prim ministru), rolul președintelui fiind mai mult simbolic sau protocolar. Indeciși cum am fost dintotdeauna, am mers pe o formulă de compromis dar care s-a dovedit a fi nefuncțională. Având în vedere reminiscențele slave și balcanice din ADN-ul nostru social și mentalul colectiv, la un referendum poporul ar fi optat pentru o republica prezidențială, pentru un președinte autocratic, varianta actualizată și îmbunătățită a tătucului și conducătorului mult iubit.

Reporter: Apreciați că s-ar impune un referendum pe această temă?

Remus Borza: Comparativ cu definirea familiei, forma de guvernământ și tipul de republică reprezintă într-adevăr o temă obligatorie pentru consultarea populară. În cadrul acestui referendum, de modificare a Constituției, cetățenii ar trebui să se pronunțe și pe durata mandatului președintelui. În opinia mea, ar trebui să revenim la mandatul de 4 ani. Acest lucru ar fi posibil începând cu alegerile din 2024. Decuplarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare nu a fost un lucru benefic. Toate acțiunile decidenților politici se raportează la proximile alegeri și la conservarea capitalului electoral între alegeri. Din acest punct de vedere, câtă vreme aproape în fiecare an avem alegeri, apetența pentru reformă este limitată, tentația pentru măsurile populiste în detrimentul măsurilor de restructurare și modernizare a statului, este foarte mare. Cuplarea alegerilor prezidențiale și parlamentare va da posibilitatea unui partid sau alianțe de partide să câștige puterea absolută, parlament, președinție, guvern. Acest lucru ar fi posibil, așa cum spuneam, cel mai devreme în 2024. După 35 de ani de democrație, economie de piață și alternanță la guvernare, acest lucru nu ar trebui să ne mai sperie. Și azi în Statele Unite ale Americii, republicanii dețin președinția republicii, a Senatului și Congresului. Și nu este pentru prima dată. Mai mult, trebuie să ne sperie această lupta surdă și absurdă între palate care țin pe loc evoluția, modernizarea și reforma statului. Avem nevoie mai mult că oricând de consens, de o puternică susținere și angajament politic și social pentru reforma instituțiilor statului și a marilor sisteme publice. Unii ar spune că este periculos să dăm toată puterea unui partid sau alianțe, existând riscul de a nu-i mai putea da jos. Fals. În 2004, PSD, prin cei 2 lideri extrem de carismatici și puternici, Ion Iliescu și Adrian Năstase, deținea puterea absolută în România, Președinție, Parlament, Guvern. Cu toate astea, au pierdut alegerile. Cu atât mai mult se poate azi. De atunci au trecut 14 ani, iar din 2007, nu mai suntem de capul nostru în Europa. Mai mult decât atât, Constituția oferă suficiente garanții, pârghii și instituții că nimeni să nu poată confisca statul și democrația sau deturna procesul de integrare euro-atlantic care este avansat și ireversibil.

Reporter: Care ar trebui să fie rolul Parlamentului în procesul de reformă al statului?

Remus Borza: În acest proces de transformare profundă a României, Parlamentul are un rol major. Din păcate, și cea mai reprezentativă și legitimă putere a unei națiuni, a căzut victima acestui război instituțional. Clamăm doar formal principiul separației și echilibrului puterilor în stat. În orice stat cu o democrație consolidată, i se recunoaște Parlamentului acel statut de primus inter pares (primul între egali). Și este normal să fie așa. Parlamentul este singura putere aleasă în mod direct de către popor. Celelalte două puteri, executivă și judecătorească, sunt numite. Atunci este evident, că într-un cadru constituțional, puterea legislativă să prevaleze asupra celorlalte două. Ori azi, în România, lucrurile stau cu totul altfel. La Parlament, adică la popor, te duci cu căciula în mână și nu cu zăngănit de cătușe. La decredibilizarea Parlamentului, pe lângă anumite instituții, au contribuit implicit și parlamentarii. Din punct de vedere al competențelor profesionale, al capabilităților manageriale, al onestității, moralității, viziunii sau asumării și actualul legislativ, nu este cu mult mai bun decât precedentele. Calitatea, în continuare slabă, a majorității parlamentarilor este dată de incapacitatea partidelor de a se primeni și reforma. Și în egală măsură de lipsa de apetență a intelectualilor și a oamenilor de business de a face politică. De aici rezultă și acest imens deficit de resursă umană calificată în politica românească. Cazul Grindeanu este emblematic pentru a reliefa criza de leadership politic. În iunie era prost, incompetent și acoperit și după mai puțin de 4 luni, în ochii aceleași majorități, Sorinel se făcuse bine. Nu mai era nici prost și nici acoperit, era tocmai bun de scos din debaraua cu vechituri și promovat.

Pe de altă parte, întotdeauna ne-am ales conducătorii pe care i-am meritat. La fel am făcut și în decembrie. Că doar suntem consecvenţi cu propria noastră ignoranţă şi laşitate. Clasa politică nu e nici mai bună nici mai rea decât însăşi societatea românească. Pentru simplu motiv că această „elită”nu este altceva decât imaginea în oglindă a societăţii, exprimă o stare de spirit, o anumită mentalitate şi comportament social.

Reporter: Sugerați că, pe lângă reforma clasei politice, este nevoie și de o schimbare de mentalitate la nivelul societății românești?

Remus Borza: O reformă reală a statului şi implicit a clasei politice se va produce doar atunci când vom accepta că şi noi cei vreo 20 de milioane de cetăţeni avem o problemă, când ne-o vom recunoaşte şi asuma. Şi anume că nu suntem buricul pământului. Că nu suntem nici cei mai frumoşi, harnici şi deştepţi locuitori ai planetei. Când vom accepta că în ultimii 28 de ani, de tranziţie de nicăieri spre niciunde, ne-am dezumanizat, că am devenit sclavii banului şi ai puterii, cerând ostentativ drepturi uitând că avem şi obligaţii, când vom conştientiza că ne-am pierdut rădăcinile, că am abandonat acele valori şi principii imuabile pe care s-a clădit naţiunea română, când ne vom ruşina de lipsa de respect faţă de părinte sau dascăl, de lipsa credinţei în Dumnezeu, a dragostei, compasiunii şi sacrificiului pentru semenul nostru,de lipsa loialităţii faţă de ţară. Atunci şi doar atunci, ne vom salva de la extincţie ca individ şi popor.

Avem nevoie de o restartare a mentalului nostru colectiv, a comportamentului nostru social. Când noi vom fi mai responsabili, mai corecţi şi mai muncitori atunci vom avea şi instituţii mai bune şi mai eficiente. Când nu vom mai opera cu generalităţi detrimentale, de felul: toţi politicienii sunt corupţi, toţi oamenii de afaceri sunt hoţi şi toate averile sunt ilicite, va însemna că ne-am lecuit de securisme. Când vom accepta că unii compatrioţi de-ai noştri vor şi pot mai mult, şi că nu-i o crimă să fii bogat, când nu ne vom ruga să moară şi capra vecinului, înseamnă că ne-am scuturat de reminiscenţele bolşevice. Când vom promova în spaţiul public pe acei români care inspiră şi motivează, care dau sens şi substanţă vieţii, care generează performanţă şi plus valoare, acceptându-i şi recunoscându-i că modele aspiraţionale pentru copiii noştri, atunci România va avea viitor. Când vom termina cu formele de discriminare dintre privat şi public, dintre capitalul românesc şi capitalul străin, dintre firmele româneşti şi cele străine, dintre femeie şi bărbat, tânăr şi adult, când vom înlocui mediocritatea cu meritocraţia, atunci vom deveni o naţiune puternică şi prosperă.

Somnul naţiunii, dar deopotrivă şi al raţiunii, naşte monştri. Ori, noi prin ignoranţă şi lipsă de spirit civic tocmai asta am făcut. Nu politicienii sunt de vină că 37% din populaţia României trăieṣte în sărăcie şi excluziune socială, sau că două milioane de copii nu au de mâncare, că trei milioane de români au fost constrânşi să-şi părăsească ţara pentru un trai decent, că bunicii noştri de la ţară trăiesc de pe o zi pe alta dintr-o pensie mizeră şi în condiţii medievale, că intelectualitatea ţării a luat calea exilului. Noi, cetăţenii, suntem de vină, că doar noi i-am făcut pe politicieni. După chipul şi asemănarea noastră. Şi continuăm să-i votăm. Şi în decembrie i-am votat doar pe acei politicieni, unii chiar noi, care doar au promis că fac, deşi în viaţa lor profesională, socială sau chiar politică nu au făcut nimic.

Reporter: La nivelul societății, din păcate, ne confruntăm cu o percepție negativă legată de politică și politicieni.

Remus Borza: Aveți dreptate. În politică, pe lângă tot acest complex de factori, stări și evoluții descrise mai înainte, ne confruntăm și cu o problemă de percepție. Percepția cvasi-unanimă despre politică este una negativă. Doar proști, hoți, acoperiți și corupți în politică, ceea ce nu este departe de adevăr, dar evident că nu putem generaliza și, cu atât mai puțîn, absolutiza. Calitatea precară a resursei umane în politica românească este cauzată de non-combatul și pasivitatea oamenilor într-adevăr valoroși din România. Intelectualii, mai ales, au cultivat și promovat după 1990, un curent detrimental evoluției democrației și societății românești. Apolitismul și apartidismul sunt cele două concepte sau stări promovate de intelectualii români, că fiind o virtute. O mare inepție. De când a face politică este mai puțin merituos sau virtuos decât a nu face? Scuza facilă a intelectualilor români a fost focusarea pe carieră. Care carieră? Din câte știu eu, niciun intelectual român, virgin în ale politicii, nu a luat vreun Nobel, Oscar sau Pulitzer, aici cu referire la presarii României care după ’90 și-au abandonatmenirea de modelatori și moderatori sociali, promovând aproape inconștient non-valoarea, promiscuitatea și mai nou delațiunea. O presă tributară facilului, senzaționalului, fatalismului și negativismului. O presă care nu a înălțat, nu a construit, nu a adus toleranța și armonia socială. O presă care în schimb a dărâmat, ca și, mai nou, justiția românească, cariere, destine și vieți. De când cariera profesională, competența și valoarea este incompatibilă cu politică? O filosofie de viață și de atitudine socială care exprimă multă lașitate. Sigur, o atare atitudine nu ar trebui să ne surprindă prea tare. Însuși bravul, neînfricatul și neînfrântul popor român, care se făcea frate cu codru când veneau năvălitorii, pustiind și pârjolind totul în cale, a dezvoltat o astfel de filosofie. Că doar, capul plecat, sabia nu-l taie. Și atunci, de ce să ne surprindă atitudinea intelectualilor post decembriști, că doar și ei sunt fiii aceleași națiuni care preferă, precum struțul, să-și bage capul în nisip decât să înfrunte cu bărbăție adversarul și istoria.

Reporter: Avem remedii pentru această stare de convalescență?

Remus Borza: Evident. Avem datoria să readucem normalitatea în societatea românească, să promovăm valorile autentice, să devenim și noi, ca cetățeni, mai buni, mai solidari, mai muncitori și responsabili, să construim împreună o țară a prosperității, diversității și armoniei. Trebuie să ieșim din mitul lui Manole. Ce construim ziua, dărâmam noaptea. Ceea ce spun sau fac alții este greșit, doar noi avem dreptate și știm să facem. Să deprindem exercițiul dialogului, toleranței și complementarității. Să învățăm să ne respectăm adversarul și nu să-l demonizăm. România are nevoie de toți fiii și fiicele sale. Și mai presus de toate trebuie să învățăm din greșeli și din înfrângeri pentru a nu le repeta. Să acceptăm victoria adversarilor noștri, democratic câștigată, și să le asigurăm o liniștită guvernare, încurajându-i în efortul de a reforma statul. Poporul ne va trimite acasă și pe unii și pe alții dacă nu ne facem datoria față de țară. Să respectăm voința suverană a nației. Să credem cu putere în democrație și alternanță pașnică la putere în urma unor alegeri neviciate și la termen. Să ieșim din această logică a conflictului și confruntării permanente. Este total contraproductivă. Când vom încerca să facem un altfel de politică, cu altfel de oameni dar pentru toți oamenii, bazat pe interesul național, pe respect, onestitate și transparență, vom trezi și interesul celor 9 milioane de români care n-au votat în ultimii 10-20 de ani, care nu s-au regăsit în oferta politică a partidelor tradiționale, care nu au girat aceeași garnitură de lideri politici reinventați și reeşapaţi la fiecare ciclu electoral.

Reporter: Cum vedeți evoluția principalelor partide politice din România?

Remus Borza: Partidele tradiționale, fie că vorbim de PSD sau PNL, sunt compromise și incapabile de a se reforma sau de a genera modernizarea statului. Și unii și alții, au guvernat atât separat, cât și împreună. Și au guvernat prost. În mandatele lor România a pierdut peste 4 milioane de salariați, peste 2/3 din capacitățile industriale ale țării, 50% din fondul arabil al României, 1/4 din fondul forestier, 1/2 din resursele țării. Pe mandatele lor, România a ajuns la o datorie externă de 95 miliarde de euro plecând de la 0 în 1990. Deși PIB-ul României a crescut de la 35 miliarde euro în 1989 la 185 miliarde euro în 2017, deși doar în ultimii 10 ani au intrat în România 29 miliarde euro fonduri europene, 35 miliarde euro investiții străine directe, 52 miliarde euro remiterile românilor din străinătate, cele două mari partide nu au reușit să construiască decât 450 kilometri autostrăzi (China a construit 91.000 kilometri), niciun spital nou, din contra au închis 69, nicio școală nouă, din contra au închis 11.000. Și astăzi, mai mult de jumătate din comunele și satele țării nu au asfalt, gaze sau canalizare.

Niște băieți deștepți din politică românească, conștientizând limitele propriilor partide, au înțeles să le părăsească și să formeze noi partide. Din fericire, pentru asanarea și însănătoșirea clasei politice, rețeta partide noi cu oameni vechi, este sortită eșecului. PMP, ALDE, Pro România, au viitorul pecetluit. Ce credibilitate pot avea liderii lor care au contaminat politica românească mai bine de 20 de ani? Rețeta succesului în politică românescă înseamnă partid nou cu oameni noi. Așa a obținut USR un număr de mandate parlamentare cât PMP și ALDE la un loc. Rețeta, din perspectiva alegerilor parlamentare din 2020, va trebui îmbunătățită. Nu va fi suficient să vii atunci doar cu oameni noi care nu au niciun trecut profesional sau social. Va trebui să promovăm în politică oameni cu relevanță socială, care au generat competență, performanță și plus valoare. Un partid nou, centrat pe problemele țării și nu pe doctrine sau ideologii, un partid care să-și asume reforma statului, a instituțiilor statului, a marilor sisteme publice, un partid care va promova pe liste valoarea și competența, meritocrația și nu mediocritatea și servilismul, acel partid va putea câștigă alegerile în 2020. Fac apel la antreprenorii români care au rezistat eroic și chiar au făcut performanță într-un mediu politic și economic ostil, fac apel la intelectualii țării, la studenții, masteranzii și doctoranzii români din marile universități ale lumii, la cei peste 3 milioane de compatrioți care trăiesc în afară granițelor țării și care vor să se întoarcă acasă dar într-o țară corect, eficient și transparent guvernată, fac apel la milioanele de români care așteaptă de aproape 30 de ani schimbarea și reforma statului, să se implice în acest proiect. Poate să fie cel mai important proiect politic al României după 1990, un proiect de țară, un proiect identitar pentru peste 20 milioane de români. O revoluție nu se face cu armate de oameni sau generali. În egală măsură nu se face nici în stradă și nici cu stradă. Se face cu doar 3 oameni: un vizionar, un ideolog și un strateg. Pentru început mă voi limita să exprim, ca cetățean și parlamentar al României, opinii, păreri și luări de poziție pe o anumită chestiune de interes public. Dacă voi constata că există mai mulți cetățeni care împărtășesc aceeași viziune, principii și valori cu mine, care își doresc reforma statului, atunci evident că voi încerca să creez o mișcare și un curent de opinie care dacă va avea aderență și susținere populară, la timpul potrivit, se va putea transforma într-un partid. Nu este mișcarea lui Borza, este mișcarea tuturor românilor care cred în nevoia de reformă, de politică, de normalitate și prosperitate. Eu pot oricând să mă retrag, eu pot să fiu și sacrificat. Important e ca alții, mai buni decât mine, să continue să spere și să lupte pentru acest imperativ al reformei.

Reporter: Sunteți parlamentar. Care ar trebui să fie prioritățile acestui for în actuală legislatura?

Remus Borza: Parlamentul are menirea de a legifera, de o manieră vizionară și asumată care sunt atribuțiile, competențele și prerogativele fiecărei puteri, autorități sau instituții a statului. Parlamentul trebuie să elaboreze legislația primară pentru reforma marilor sisteme publice: administrație, sănătate, învățământ, infrastructură, asistență socială. Dar înainte de a-i reforma pe alții, Parlamentul trebuie să înceapă cu propria lui reforma. Trebuie să punem în opera rezultatul referendumului din 2009. Un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari și nu 464 cât sunt în prezent. O mai bună definire a competențelor celor două Camere în procesul legislativ, pentru a nu tergiversa și obstrucționa procesul legislativ. Din punctul meu de vedere, un Parlament unicameral ar fi mult mai eficient. De regulă, bicameralismul este specific statelor federale. Ori România este stat unitar. O altă prioritate o reprezintă stabilitatea legii în timp prin responsabilizarea corpului legislativ. Avem un repertoriu legislativ de vreo 136.000 acte normative, din care doar 1.925 acte emise în perioada 1864-1989. Cu alte cuvinte, în 28 de ani de democrație originală, am dat de 70 de ori mai multe acte normative decât în cei 125 de ani scurși de la reformele lui Cuza până la Revoluția Română. Nu numai că avem multă maculatură legislativă, dar simțim nevoia să modificăm o lege și de 2-3 ori pe an. Ceea ce decredibilizează procesul legislativ și Parlamentul. 99% din parlamentari votează 99 % din proiectele de lege în necunoștință de cauza. Și nu din vină lor. Vinovat de menținerea în ignoranța a parlamentarilor este Biroul Permanent al Camerei care se întrunește luni la ora 14.00 pentru a face ordinea de zi a ședințelor de Plen de luni ora 16.00 și marți ora 10.00. Evident, că într-o oră, pentru Plenul de luni, sau în 14 ore pentru Plenul de marți, nu poți parcurge în medie 50 de acte normative, nu poți să le documentezi și, cu atât mai puțîn, să vii cu amendamente sau modificări. Votul tuturor parlamentarilor este la discreția liderului de grup care nici el habar nu are de legea pentru care cere un vot pentru sau contra colegilor. Pentru o dezbatere reală și pentru îmbunătățirea procesului legislativ, ar trebui că Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să stabilească ordinea de zi a ședințelor din Plen cu cel puțin o săptămâna înainte. După ce se reformează Parlamentul și implicit se restructurează corpul funcționarilor și personalului TESA supradimensionat la nivelul ambelor Camere, atunci Parlamentul poate să se ocupe și de reformarea altor instituții. Ar trebui să începem cu reforma administrației. Polonia este o țară cu 38 milioane de locuitori, având o suprafață cu 90.000 km pătrați mai mare. Ei în 1999 și-au asumat o reformă radicală a administrației. Din 4.300 de unități administrativ-teritoriale după reforma au rămas cu 2.700. Noi avem 3.200 de unități administrativ- teritoriale, mai multe decât în 1989. Doar 10% dintre ele, reușesc să-și acopere cheltuielile de funcționare din venituri proprii (impozite și taxe locale). Avem comune și cu 500 de locuitori și orașe cu 3.000 de locuitori, sub pragul minim impus de legea 351/2001 privind aprobarea planului național de amenajare a teritoriului. Această lege trebuie modificată în sensul majorării numărului minim de locuitori pentru comune de la 1.500 în prezent la 3.000 și a orașului de la 5.000 la 10.000. Comasând actualele unități administrativ-teritoriale vom administra mult mai eficient resursa bugetară. Anul acesta avem 133 miliarde lei alocări bugetare pentru consiliile județene și primării. Asta înseamnă vreo 35 miliarde euro. Doar în ultimii 10 ani, UAT-urile au avut alocări de peste 250 miliarde euro. Pe ce s-au dus banii? În primul rând pe subvenții și salarii la aparatul propriu, instituții de cultură, învățământ, sanitare și de asistență socială supradimensionate cu personal administrativ, în panseluțe și borduri și mai puțin în lucrări de infrastructură urbană (canalizare, apă curentă, gaz, drumuri) sau construcția ori modernizarea școlilor sau unităților medicale din subordine. La fel stau lucrurile și în București. 2 miliarde euro venituri în fiecare an la Primăria Municipală și cele 6 primarii de sector. Cu toate astea, Bucureștiul rămâne în percepția cvasi-unanimă, capitala mizeriei, gunoaielor, poluării, câinilor comunitari, traficului rutier infernal și al lipsei parcărilor, al blocurilor cenușii și fără personalitate arhitecturală. Pentru o dezvoltare sustenabilă și armonioasă a capitalei, Bucureștiul are nevoie de o nouă lege care să abandoneze actualul sistem de organizare funcțională, teritorială și administrativă cu 6 primării de sector și o primărie municipală. Bucureștiul are nevoie de un singur centru de comandă și nu de 7. La fel stau lucrurile și în sănătate, cu alocări bugetare anul această de 8 miliarde euro și peste 100 miliarde euro în ultimii 15 ani. Cu toate astea, nu am fost în stare în acești ani să construim măcar un spital public nou. Cu toate astea se moare cu zile în spitalele publice românești, deficitare în aparatură și tehnică de investigație medicală de ultima generație, și în personal medical calificat. În concluzie, statul și marile sisteme publice nu se pot plânge de subfinantare ci de un prost management al resursei publice, financiare și umane. Statul are nevoie de manageri pentru a-i administra afacerile. Trebuie să ne imaginăm România că o societate pe acțiuni, cu 20 milioane de acționari. România SĂ trebuie condusă de profesioniști care să-i optimizeze costurile, să-i maximizeze profiturile, să o ducă în viitor, nu să o țînă prizonieră în trecut, să o facă mai frumoasă, umană și europeană.

Interviu publicat în ediția print a ziarului Bursa din 28 noiembrie

Sursa: remusborza.ro