|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Dan Sova despre Mihai Balan, fostul director general al CET Govora: Nu era un om pe care să-l chemi si să-i dai un ordin! 

Mihai-Balan

Dan Şova, audiat la Curtea Supremă în dosarul CET Govora, dosar în care a fost condamnat la 3 ani de puşcărie în primă instanţă

Fostul ministrul al Transporturilor, Dan Şova a fost audiat la Curtea Supremă în dosarul CET Govora, unde este acuzat de trafic de influenţă şi în care a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de puşcărie. Într-o declaraţie de aproape patru ore dată instanţei, acesta a negat toate acuzaţiile ce i se aduc. Curtea a stabilit ultimului termen al acestui dosar în ziua 4 iunie.

Dan Şova, fostul ministru al Transporturilor, a negat în faţa magistraţilor de la Curtea Supremă acuzaţiile ce i se aduc în acest dosar, prezentând o serie de dovezi circumstanţiale prin care a susţinut că acuzaţiile procurorilor din acest dosar sunt nefondate. „După ce in anul 2009 se declansase scandalul Rovinari, ANAF-ul declanşase un control, în noiembrie 2011. Toată lumea ştia că dacă are relaţii cu Şova, ştia că vine ANAF-ul. În acel an era exclus ca eu să pot face trafic de influenţă. Mihai Bălan, fostul director general al CET Govora, inculpat în acest dosar din păcate, este un profesionist în domeniul energetic, 15 ani director CET Govora, indiferent de partidul aflat la putere. Acesta nu era un om pe care să-l chemi si să-i dai un ordin . Eu eram un biet senator de opozitie. Mai mult, în momentul 2011, CET Govora se afla sub controlul Consiliului Judeţean Valcea, iar eu aveam o relatie foartă proasta, inexisentă chiar cu Câlea Ion, care era presedintele Consiliului Judetean. Faptul că eram în opoziţie faptul că aveam acuzaţii publice în domeniul energetic si ca aveam o relaţie adversială cu seful de facto CET Govora, arată ca nu puteam face trafic de influenta”, a susţinut Dan Şova.

În ceea ce priveşte poziţia adoptată de către DNA în rechizitoriul acestui dosar, că CET Govora avea un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi, fostul ministru al Transporturilor a explicat că aceşti jurişti se ocupau în special cu chestii minore, contracte de muncă, mici litigii, şi nu avea pregătirea sau dispoziţia de a conduce dosarele mari în care CET Govora avea nevoie de avocaţi specializaţi. „Juriştii din companiile de energie de stat nu dau niciun examen nicăieri, ei vin direct din sala de mese de la Facultatea de Drept din Târgul Jiu. În plus, avocaţii angajaţi sunt angrenaţi n litigii foarte mari, nu la ceea ce fac aceşti jurişticonsulţi care încheie contracte de muncă sau alte chestii minore. La litigiile mari chiar aceşti juruşti solicită prezenţa unor avocaţi specializaţi”, a declarat fostul ministru al Transporturilor în guvernul Ponta. Un alt punct subliniat în declaraţia dată în faţa magistraţilor de la Curtea Supremă de către Dan Şova este lipsa din rechizitoriu a remiterii materiale a presupusei mite de 100.000 de euro. „Teza rechizitoriului a fost aşa: că mi s-au dat bani, dar nimeni nu reţine o remitere materială către Şova, Tudor Voinescu scoate nişte bani, şi îi dă unui terţ, care îi dă unui alt terţ, iar în final banii ajung la şoferii mei. Însă, în faţa instanţei aceştia au declarat că nu au luat bani”, a afirmat fostul lider PSD. „DNA susţine că aceştia nu aveau pregătirea necesară să înţeleagă ce se petrece. Însă pot să vă spun  că unul este funcţionar public, cu un master, altul este un fost ofiţer de poliţia judiciară, alţi trei au bacalaureatul luat”, a subliniat Şova, care a întrebat apoi retoric „câtă şcoală îţi trebuie ca să cari un plic cu bani?”

Audierea s-a întins pe durata a aproape patru ore, judecătorii de la Curtea Supremă atentionându-l în repetate rânduri pe Dan Şova să rămână concetrat asupra acuzaţiilor pnuctuale ce i se aduc. Într-un astfel de moment Şova a făcut referire la ”o decizie a CEDO care afirma că dacă inculpatul nu face referire la toate afirmaţiile şi acuzaţiile aduse impotriva lui, se poate prezuma ca este vinovat de acestea”. Judecătorii au găsit această trimitere şi amuzantă şi puţin jignitoare, întrebându-l pe fostul lider PSD: „ aveţi dumneavoastră impresia că facema astfel de presupuneri aici? Haideţi să continuăm…” La finalul şedinţei de astăzi, Instanţa le-a cerut avocaţilor să vină la următorul termen, stabilit pentru data de 4 iunie, pregătiţi cu pledoariile finale, ce vor fi ascultate după ce vor fi administrate probele sosite de la DNA, în urma cererii lui Dan Şova. * Instanţa a admis prima cerere a inculpatului Dan Şova, de a se intocmi o adresa către DNA în vederea comunicarii dacă s-au efectuat acte de urmărire penală cu ajutorul angajaţilor SRI şi modalitatea în care s-au îndeplinit.  Cererea de declarare a şedinteţei de judecată nepublică a fost respinsă.

* Avocatul fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova a înaintat instanţei o serie de cereri: prima dintre acestea, devenită deja o obişnuinţă în dosarele de mare corupţie, vine în contextul desecretizării protocolului de colaborare între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, şi cere instanţei trimiterea unei cereri către DNA prin prin care să comunice modul în care cadrele SRI au contribuit la probatoriul acestui dosar. „Solicităm să trimiteţi o adresa la DNA prin care să solicitati comunicarea urmatoarelor informaţii: totalitatea actelor de urmărire penala realizate împreuna cu SRI, să clarifice natura informaţiilor trimise de SRI, dacă s-au constituit echipe comunce, dacă a existat un suport tehnic din partea SRI şi dacă SRI a luat parte la audierea martorilor”. Apărătorul acestuia a mai cerut instanţei ca şedinţa de judecată să fie declarată nepublică sub motiv că „unele aspecte ale acestei speţe nu trebuie cunoscute de presă pentru că ar îngreuna aflarea adevarul în această cauză”. Mai mult, avocatul lui Dan Şova a invocat şi „poziţia lui Dan Şova de refuz de comunicare totală cu presa. Pe parcursul dosarului „Rovinari” nu s-a scris în presă niciun interviu cu clinetul meu”. Procurorul DNA a solicitat instanţei să respingă toate cererile înaintate. „Cererea către DNA de comunicare, se porneşte în formualrea acestei cereri de la o premisa greşită, după modalitatea în care este formulată, premisa că ar fi participat şi lucratori ai SRI la probatoriul din dosar. În raport de probatiunea ce a dus la trimiterea în judecată, probatiune ce se întemeiaza pe probe testimoniale şi pe inscrisuri, apreciem cererea ca fiind neintemeiată” La solicitatea de a declara sedinta nepublică pentru audierea inculpatului Dan Şova, în raport de situaţia de fapt retinuta, în raport de acuzatiilor afirmate, şi pozitia inculpatului Dan Şova pe parcursul cercetării nu justifica aceasta cerere”, a afirmat procurorul de caz cu privire la cererea secundă. *** Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Alături de Şova a fost judecat şi fostul director general al CET Govora, Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Procurorii notează în rechizitoriu că, în urma demersurilor lui Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011 şi mai 2013, Bălan a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie-octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013-august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective.   DNA mai arată că aceste contracte nu erau justificate pentru că atunci CET Govora avea un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi.

Citeste mai mult: adev.ro/p92iza

One Response to Dan Sova despre Mihai Balan, fostul director general al CET Govora: Nu era un om pe care să-l chemi si să-i dai un ordin!

  1. Laurian C.

    Cita perversitate. Marele ablan un om de caracter. Ce sa vezi , cei care incalca Legea fac front comun si se apara intre ei.
    Daca era asa corect de unde mormanele de euroi cu care balanul construieste blocuri la Mamaia?
    O fi avind balanul sau familia un pom in care cresc euroi. Raposatul Cilea stie toate dedesubturile dar din pacate le-a luat cu el.
    Numai institutiile statului pot dovedi impostura si asta daca nu sint patati. Ca si dalmatienii.

     

Leave a Response