Dezinteresul băncilor de a finanța economia, lipsa unei strategii naționale de dezvoltare, externalizarea profiturilor, blocajul în faza actuală de dezvoltare, sunt câteva dintre pericolele menționate de deputatul independent Remus Borza în ultima sa analiză. România este încă țara unde ratele profiturilor se exprimă în două cifre. Investițiile străine rămân însă modeste și nu cresc semnificativ. De ce?

România a abandonat în anii 90 orice strategie de dezvoltare economică deși țări precum Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania și China se bazează pe astfel de strategii, întocmite pe cinci, zece sau 20 de ani, scrie deputatul Remus Borza în ultima sa analiză publicată pe situl său de internet.

Unul dintre factorii care poate urni economia este implicarea băncilor în dezvoltarea acesteia. ”Băncile preferă însă să finanțeze statul cu randamente foarte mari, de 4%, 5% și fără niciun risc”,  spune Borza.

Redăm integral analiza lui Remus Borza.

”În cadrul emisiunii “Borza Analytica”, Sergiu Oprescu, președintele Asociației Române a Băncilor şi președintele Alpha Bank a discutat despre capcana în care poate cădea România într-un moment în care Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la aproape 10.000 de euro pe cap de locuitor.

“Trebuie să avem un obiectiv comun, şi anume creşterea bunăstării. La ora actuală, avem un PIB pe cap de locuitor de 9.600 de euro. Să spunem că vrem să ajungem de aici la suma de 20.000 de euro per capita. Când te uiţi la celelalte ţări din UE, descoperi că sunt foarte multe care au plecat de la 10.000, în anii ’70-’90. E un traseu destul de interesant, pentru că există o capcană a nivelului de 10.000 de euro PIB per capita: eşti suficient de bine ca să nu depui efort să fie mai bine. Pentru a depăși acest punct, sunt patru motoare pe care trebuie să le turezi: industria, agricultura, serviciile şi construcţiile”, a declarat Sergiu Oprescu.

Sunt de acord cu explicațiile președintelui Asociației Române a Băncilor şi lansez următoarea întrebare: Care este rolul băncilor în a impulsiona turarea la maxim a celor patru motoare?

Strategie pe termen lung. Exemplu SUA

SUA, Marea Britanie, Franța, China, Germania vin cu strategii de dezvoltare pe cinci, zece, 20 de ani. Există chiar structuri departamentale în coordonarea directă a primului ministru sau a președintelui pentru planificare, strategii și politici de țară. Aveam și noi planul cincinal pe vremea lui Ceaușescu. În 90, am abandonat acest model de planificare economică, considerându-l anacronic, motiv pentru care am avut o dezvoltare haotică, dezarticulată, care, în final, a culminat cu un agresiv proces de dezindustrializare. Donald Trump, pe durata actualului mandat, a prioritizat două domenii: infrastructura și industria de apărare. Doar pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, a alocat 1000 miliarde de dolari. Pentru apărare, a reușit suplimentarea bugetului cu 83 miliarde de dolari, ajungând la o alocare de 713 miliarde dolari în 2018.

România este o țară stabilă din punct de vedere social, politic și economic. E o țară care încă oferă marje ale profitului chiar și de două cifre. Faptul că 80% din profit îl externalizăm pe tot felul de scheme de optimizări fiscale este vina statului român, care permite, prin prisma legislației, această hemoragie de capital. În Europa sau America, dacă faci profit de 2%, 3%, managerii respectivei companii fac coadă la sfârșitul anului la casierie să-și ridice bonusul de performanță.

Sectorul bancar este un exemplu cât se poate de elocvent în ceea ce privește potențialul de business și de profitabilitate. Pe primele trei luni din 2018, primele zece bănci din piață au raportat un profit cumulat de peste 2 miliarde lei, consemnând creșteri cuprinse între 25% – 122%. BRD a înregistrat, pe primele trei luni ale anului, un profit de 414 milioane lei, cu 25% mai mare decât în perioada similară a anului trecut. BT a raportat 388 milioane lei profit, mai mare cu 45%, ING 193 milioane lei profit, în creștere cu 86%, Raiffeisen 212 milioane lei profit, mai mare cu 122% față de primele trei luni ale anului trecut. E banca care, în 2016, a ocupat prima poziție în tranzacțiile cu titluri de stat. Cu toate acestea, nimic nu l-a împiedicat pe președintele băncii să scandeze în Piața Victoriei, în urmă cu câteva luni, jos Guvernul.

De ce nu vine capitalul străin?

Dacă curge doar lapte și miere pe Dâmbovița, de ce nu se calcă pe picioare, la intrarea în țară, investitorii străini? În 2016, în România s-a înregistrat cel mai slab an din ultimii 18 în privinţa firmelor cu capital străin nou înfiinţate. Atunci au fost create 5.348 de astfel de firme, în scădere de la 5.831 unităţi, în 2015. Nici în 2018 apetitul investitorilor străini nu a fost mai mare. Pe primele trei luni din 2018, volumul investițiilor străine directe a crescut cu doar 200 milioane de euro, față de anul trecut, ajungând la 1,3 miliarde de euro. În condițiile unui dezinteres inexplicabil al capitalului străin față de România, trebuie stimulat și încurajat capitalul românesc. Și aici vorbim de obligația băncilor de a finanța economia românească, lucru care se întâmplă într-o prea mică măsură. Deși profitabilitatea băncilor românești este printre cele mai mari din lume, stocul creditelor acordate companiilor și populației a crescut cu doar 5% în ultimii șapte ani, de la 209 miliarde lei la 219 miliarde lei. Băncile preferă să finanțeze statul cu randamente foarte mari, de 4%, 5% și fără niciun risc.

În perioada 2010-2017, finanțarea acordată de bănci statului a crescut cu 50%, de la 60 miliarde lei la 93 miliarde lei. Băncile nu se pot plânge de lipsă de lichiditate, pentru că în depozitele constituite de populație și companii sunt peste 306 miliarde lei. Doar din depozite rezultă un excedent de 100 miliarde lei prin raportare la stocul creditelor. Nu mai punem la socoteală costul creditelor de două, trei ori mai mare decât în Europa, în România practicându-se o dobândă medie de 6%, raportată la dobânzile foarte mici aplicate depozitelor, unde vorbim de sub 1%.

Evident că băncile trebuie să fie mai responsabile, având în vedere această vocație socială și economică a instituțiilor de credit. În egală măsură, și statul trebuie să inițieze un dialog onest și constructiv cu sectorul bancar. Va veni o vreme – și nu peste mult timp – când statul va ajunge din nou la mila băncilor”.