Primarul din Budeşti, Ionel Vlădulescu: La finalizarea parcului industrial, se vor crea 10.000 de locuri de muncă
Conform unor declaraţii ale primarului comunei Budeşti, Ionel Vlădulescu, localitatea are o suprafaţă destul de generoasă de peste 100 de hectare, iar în ultimii 3 ani, efectiv, s-a născut un adevărat parc industrial: „Este o zonă industrială care vine în prelungirea celei din sudul Râmnicului, în care se desfăşoară mai multe tipuri de activităţi economice. Suntem obligaţi să creăm infrastructura necesară. Avem investitori din Franţa, Belgia, Germania şi România. Estimăm că, la finalizarea completă a acestui parc industrial, se vor crea peste 10.000 de locuri de muncă. Acest lucru înseamnă venituri importante din impozitele pe salariile angajaţilor. Încerc să le facilitez investitorilor cel puţin condiţii prielnice de infrastructură pentru a se putea dezvolta şi acest lucru se va întâmpla în următorii ani, pentru că proiectele despre care am amintit se vor desfăşura pe perioada mai multor ani, nu de la o lună la alta”. În luna martie, au fost scoase la licitație lucrările pentru grădinița Budești şi podul peste Sâmnic: „Prioritatea noastră este reabilitarea drumurilor. Continuăm lucrările începute anul trecut, la drumul din Brândușari, în satele Barza și Popești. Am înlocuit o parte din lămpile iluminatului public și continuăm și cu restul, se lucrează la terenul de sport și căminul cultural din satul Ruda”. În primăvara anului trecut, administraţia locală din Budeşti a depus la Ministerul Dezvoltării şase proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Primarul Ionel Vlădulescu spune că prioritară în acest mandat este infrastructura, pe care doreşte să o finalizeze în următorii trei ani. La începutul acestui an, s-a finalizat de amenajat drumul sătesc de la Avrinte, din satul Racoviţa, acesta fiind protejat acum cu gabioane, rigole şi podeţe: „Ceea ce vreau să le mai transmit cetăţenilor din Budeşti este că, anul acesta, vom continua cu alte investiţii în drumuri, în fiecare sat, în aşa fel încât comuna noastră să se dezvolte uniform. În această perioadă, în comuna Budeşti, se lucrează intens la modernizarea drumului din Brânduşari, care face legătura între Barza şi satul din centrul localităţii. În ultima parte a anului 2017, s-au turnat două straturi de asfalt pe o lungime de 2.000 metri. La drumul DC 30, lucrările sunt executate în proporţie de 97%, ceea ce înseamnă că le vom putea încheia în această primăvară. Anul trecut, pe acelaşi drum, am modernizat alţi 2 kilometri, acest având în total 4. Tot în această perioadă, avem în derulare un proiect de reabilitare a unui drum din Valea Popeşti. Acolo, cu fonduri pe situaţii de urgenţă, refacem un prag de fund la un torent. Pe o distanţă de câteva sute de metri, constructorul a făcut casetele din beton armat”.
Zona industrială din comuna Budeşti, dezvoltată puternic în ultimii ani, primarul Ionel Vlădulescu spune ca va fi ceva reprezentativ pentru industria din judeţul Vâlcea.