|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Festivitatea de premiere a elevilor seminarişti din Râmnicu-Vâlcea 

dsc_6958

Joi, 14 iunie, Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic a găzduit festivitatea de premiere a elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu-Vâlcea.

Manifestările au debutat în Catedrala Arhiepiscopală unde părinții profesori au săvârșit slujba de Te Deum, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra dascălilor și elevilor seminariști în anul școlar 2017-2018.

În continuare, la Sala Iosif Episcopul s-a desfășurat festivitatea de premiere în care au fost evidenţiaţi seminariştii care de-a lungul anului şcolar au obţinut rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, în formarea lor de viitori slujitori ai altarelor.

Părintele Director Ștefan Zară a remarcat în fața corpului profesoral și a părinților importanța ținutei duhovnicești a elevilor seminariști, dar și rolul misionar al acestora în cadrul manifestărilor duhovnicești, culturale și social-filantropice desfășurate: „Mulțumesc tuturor cadrelor didactice și elevilor Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” pentru osteneala pe care au depus-o în cursul anului școlar care tocmai se încheie.

S-a participat în cursul acestui an școlar la o serie de concursuri școlare și activități extracurriculare care au făcut ca seminarul râmnicean să fie tot mai cunoscut și apreciat.

Ascultarea de care ați dat dovadă în timpul anului școlar să vă însoțească și în perioada vacanței dovedind credincioșilor din parohiile în care vă petreceți vacanța că Seminarul Teologic pregătește oameni responsabili, care își conștientizează chemarea lor”.

Referindu-se la festivitatea de premiere, părintele director a mărturisit că: „Festivitatea de premiere este un moment de bilanț, dar și de bucurie pentru că se primește cununa pentru osteneala fiecăruia. Chiar dacă potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul”, ni s-ar părea că scopul nostru este primirea primului premiu, mai important este ceea ce am acumulat în cursul anului, cum ne folosim de procesul paideic al căruia am fost părtași și, mai mult, să primim cununa din mâna Mântuitorului, nu a noastră”.

Leave a Response