Închiderea gropii de gunoi de la Măldăreşti, în atenţia autorităţilor
Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, convoacă miercuri, 20 iunie, începând cu ora 11.00, la sediul Instituției Prefectului, o întâlnire de lucru cu instituțiile/societățile implicate, pe tema închiderii gropii neconforme de deșeuri din localitatea Măldărești.
În cadrul întâlnirii vor fi discutate aspecte referitoare la:
– Situaţia actuală a depozitului de deşeuri deţinut de S.C. SACOMET S.A. Horezu, amplasat pe raza comunei Măldăreşti, judeţul Vâlcea;
– Activităţi de închidere şi post închidere derulate până la această dată de către administratorul acestui depozit, impuse de legislaţia în vigoare.
Totodată, instituțiile cu atribuții în domeniu vor prezenta pe componenta fiecăreia, o informare referitoare la tematica precizată, potrivit competențelor legale.
Circ , circ iarasi circ. Institutiile si autoritatile din Valcea se joaca de-a Legea. De unde pina mai zilele trecute tunau si fulgerau impotriva patronului deponiei de gunoi iata ca lucrurile s-au calmat si s-au dat uitarii. Cum este posibil asa ceva?
Indivizii dolofani si rotofei sint legati prin ombilic si nu pot sa faca nimic bun pentru acest judet. De unde si vorba ca , pacat de acest judet frumos ca este locuit.
De cine? De cei care se fac ca lucreaza ca sa ia purcoiul la sfirsit de luna. Te faci ca lucrezi , de mormane beneficiezi. La virful tarii , nu altundeva.