|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Daniel Băluţa: Primăria Vaideeni organizează în perioada 23-24 iunie ediţia jubiliară a Festivalului de folclor păstoresc „Învârtita Dorului” 

Baluta primar Vaideeni

 

Primăria comunei Vaideeni va organiza la sfârşitul acestei săptămâni, adică în perioada 23-24 iunie 2018, ediţia jubiliară a 50-a a Festivalului de folclor păstoresc „Învârtita Dorului”. Evenimentul va oferi invitaţilor momente inedite, menite să păstreze vii tradiţiile şi obiceiurile ciobanului autentic. Primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluţa lansează invitaţii tuturor iubitorilor de port popular romanesc să participe la cea de-a 50-a ediţie a festivalului, asigurându-i că, în viitor, tradiţia nu va muri la Vaideeni, ci va fi conservată datorită acestui festival inedit: „Învârtita Dorului a ajuns la cea de-a 50-a ediţie şi am pregătit ceva nou, faţă de ediţiile trecute. Vom încerca să îmbinăm festivalul nostru, care este un festival cu tradiţie, al crescătorilor de animale, cei mai vechi oameni care tăinuiesc de mii de ani meleagurile noastre, cu tradiţiile altor zone ale ţării. Fiind o ediţie jubiliară şi în anul centenarului vom aduce interpreţi şi solişti de muzică populară din toate zonele ţării. Evenimentul se va desfăşura în perioada 23-24 iunie şi de programul evenimentului s-a ocupat doamna Silvia Macrea, directoarea Centrului Cultural „Junii Sibiului”, cu care avem parteneriatul pentru acest festival. Cred că vom avea peste 50 de interpreţi din toate zonele ţării. În ceea ce privește ansamblurile participante, cu siguranţă vor fi în număr mult mai mare decât în anii precedenţi. Vom lansa invitaţii şi reprezentanţilor judeţului, însă nu vrem să politizam evenimentul. Festivalul Învârtita Dorului este un festival cultural, un festival la care se întâlnesc români de pretutindeni pentru a se simţi bine. Evenimentul va fi difuzat de televiziunea naţională, am transmis o solicitare în acest sens şi vom avea multe alte surprize, de la lansări de carte, parada portului popular, dar şi programe artistice cu interpreţi de clasă, cu joc şi voie bună. Lansăm invitaţia tuturor iubitorilor de folclor să se bucure, alături de noi de acest minunat festival”.

35429576_2187660777935305_3708428901152718848_n

Leave a Response