Cine instigă? Cine provoacă? Și mai ales cui profită? Sunt întrebări fundamentele la care ar trebui să găsim un răspuns. Azi, pentru că mâine va fi prea târziu. Am intrat într-o spirală a confruntării și intoleranței. Încerc, de câteva zile, un sentiment al neputinței. Nu doar în Parlament, ci la nivelul clasei politice și a întregii societăți s-au format două mari blocuri: pro și contra. Nu mi-e clar pro și contra ce. Evident, asistăm la o radicalizare a discursului public, la amenințări și gesturi obscene de la tribuna Parlamentului, la instigare la revoltă și la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale. Cele două tabere sunt pe poziții ireconciliabile, fiind angrenate într-un război total.

O nouă criză economică la nivel global bate la ușă, iar clasa politică, în loc să pregătească țara pentru criză, prin reformarea și restructurarea marilor sisteme publice – învățământ, sănătate, administrație -, prin modernizarea și eficientizarea statului și a instituțiilor sale, consumă timp, resurse și energii într-o interminabilă și inutilă polemică pe definirea familiei, pe consultarea poporului prin referendum privind starea vremii sau, în ultimul an, pe legile Justiției și, mai nou, Codul de procedură penală (CPP). Între timp, țara e înglodată în datorii și deficite, inflația a ajuns la 5,4%, ROBOR-ul a trecut de 3%, investitorii işi fac cruce cu două mâini văzând ce se întâmplă la noi și fac cale întoarsă, bursele sunt în scădere, investițiile și fondurile europene se lasă așteptate. Opoziția se limitează doar să critice Guvernul PSD și pe liderii acestui partid, fără să reușească să se constituie într-o alternativă credibilă și serioasă la actuala coaliție de guvernare. Este lipsită de viziune și leadership, nu pune în dezbaterea publică strategii, politici și reforme care să genereze stabilitate socială și prosperitate economică. Din perspectiva viitoarelor confruntări electorale, nu va fi suficient doar să afirmi că Dragnea e penal și PSD e rău. Singurul obiectiv al opoziției e să-l trimită pe Dragnea la ocnele de sare sau la tăiat stuf pe Dunăre și să fragmenteze PSD. Oricine ar veni în locul lui Dragnea, din prima zi, ar deveni inamicul public numărul 1 al opoziției. Chiar și Sfântul Duh. Și lui i se vor face dosare penale și el va fi hăituit de servicii, presă și #rezist. Vrem mai multă responsabilitate de la opoziție, dacă de la PSDragnea avem atât de puțină. Opoziția trebuie să respecte votul popular din decembrie 2016 și să dezvolte o relație constructivă, bazată pe respect și dialog cu puterea. Poporul este cel care va decide, și în 2019 și în 2020, cine e bun și cine e rău. Opoziția nu va crește călcând peste cadavrul PSD, ci doar prin asumarea unui proces de consolidare și unificare, de clarificare ideologică, de schimbare a leadershipului, a atitudinii și discursului public.

Tehnocratul Cioloș a modificat CPP prin Ordonanță, “penalul” Dragnea prin lege

Reacția opoziției și a unei părți a societății civile la modificările CPP este exagerată și ipocrită. Coaliția de guvernare este acuzată că, pe repede înainte, a modificat sute de articole din CPP, fără a exista o minimă dezbatere. Pe bune?! CPP a fost amplu și vocal dezbătut în Comisia Iordache de reprezentanții tuturor partidelor parlamentare și de reprezentanții Asociațiilor Profesionale ale Magistraților, proiectul de lege fiind votat cu o largă majoritate de plenul celor două Camere. În 2016, președintele Iohannis, PNL și tineri frumoși ai marilor orașe nu au avut nicio reacție când Guvernul Cioloș, prin trei Ordonanțe de Urgențã, a modificat și mutilat Codul penal, Codul de procedură penală și Legea de organizare judiciară. Doar prin OUG18 din 23 mai 2016 au fost modificate 151 de articole din CPP. Paradoxal, deși tehnocratul Cioloș a modificat CPP prin Ordonanță, iar “penalul” Dragnea prin lege, în ochii #Rezist Cioloș e salvatorul națiunii, iar Dragnea un indezirabil.

Noile coduri penale și de procedură penală, din 2010, redactate de “specialiști” ai dreptului, renumerați cu sute de mii de euro, au generat peste 1.000 de condamnări la CEDO, peste 100 de decizii de neconstituționalitate, și zeci de achitări, după ce “marii corupți” ai țării au stat luni de zile în arest, după ce au fost umiliți, stigmatizați și marginalizați social.

Spectacolul cătușelor

Pe actual Cod de procedură penală, cetățenii sunt arestați fără probe, doar în baza unor suspiciuni rezonabile. Sunt linșați mediatic prin devoalarea în presă a unor informații din dosarul de urmărire penală, nedestinate publicului, câtă vreme urmărirea penală este secretă. Nu mai vorbesc de spectacolul degradant și inuman al cătușelor. Legislația penală a oricărui stat de drept este profund umanistă. Pleacă de la premisa că și inculpatul este o ființă umană, este fiul unor părinți sau părintele unor copii, căruia i se recunoaște și garantează dreptul la viață, libertate, onoare și demnitate. Doar în legislația românească inculpatul trebuie să-și dovedească nevinovăția, în orice altă țară procurorul este cel chemat să-i probeze vinovăția, inculpatul bucurându-se de prezumția de nevinovăție și de dreptul la tăcere, care nu poate fi interpretat ca o recunoaștere a faptei sau ca o circumstanță agravantă. Până și Codul penal și CPP din 1968 aveau standarde mai înalte în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. La noi simpla îndoială e suficientă pentru a da o hotărâre de condamnare, pe când în statele civilizate se aplică un principiu din dreptul roman, in dubio pro reo, în sensul că îndoiala profită făptuitorului. A rămas în istorie o maximă a unui înalt judecător roman: “De cât un nevinovat condamnat, mai bine 1.000 de vinovați achitați”. Din punct de vedere al aplicării dreptului, suntem încă un popor primitiv, chiar barbar. Aplicăm postulatul lui Stalin: nu există oameni nevinovați, ci oameni de care încă nu ne-am ocupat. Halal stat de drept am mai construit.

Ignoranță în materie de drept și dispreț în ceea ce privește drepturile omului

Chiar dacă s-au adus modificări la 327 de articole, majoritatea acestor modificări sunt formale și nu de conținut sau de esență, nu schimbă sensul actualelor dispoziții, ci sunt modificări ce vizează o anumită tehnicalitate și o anumită acuratețe a redactării. Vreo zece modificări doar au generat o reacție isterică din partea unei părți a societății și clasei politice. E multă ignoranță în materie de drept și dispreț în ceea ce privește drepturile omului. Aceste modificări vin să garanteze un proces echitabil, o administrare corectă a probelor, egalitate de arme și tratament între apărare și acuzare. Modificările vin să protejeze dreptul la imagine, onoare și demnitate a celui supus unei anchete penale. Se interzice prezentarea opiniei publice a inculpatului încătușat, se interzice comunicarea către presă a probelor și a pieselor din dosar, se dă eficienței prezumției de nevinovăție. Se instituie un termen rezonabil înăuntrul căreia o persoană poate face un denunț penal. În originala noastră tranziție, de nicăieri spre niciunde, nu puține au fost cazurile în care, un cetățean cu un puternic simț al datoriei, întâmplarea face să fie și el cercetat penal, formulează un denunț pentru a beneficia de clemența lu’domn Portocală, și implicit de înjumătățirea pedepsei, pentru pretinse fapte săvârșite în urmă chiar și cu zece ani. Denunțul nu va mai putea fundamenta o hotărâre de condamnare dacă nu se coroborează și cu alte probe. Au fost atâția români condamnați la ani grei de închisoare în baza unor simple denunțuri, deloc dezinteresate. Mandatele de interceptare pe siguranță națională, date cu atâta larghețe de aceiași doi, trei judecători de la ÎCCJ, suspectați de blat cu sistemul, în medie câte 11 pe zi, vor fi date doar pentru a instrumenta fapte de terorism sau care vizează siguranța națională, fără a mai putea proba pe astfel de mandate infracțiuni de drept comun. Pe noile modificări, procurorii nu vor mai putea ține la dospit cu anii în nelucrare dosarele, pentru a le activa la momentul operativ potrivit. După un an de zile de la începerea urmăririi penale pentru faptă, procurorul va trebui să dispună începerea urmăririi penale și față de persoană sau să dispună clasarea cauzei. Că tot vorbesc deontologii de celeritatea procesului penal. A creat multă rumoare acea prevedere ce permite inculpatului să asiste la audierea martorilor sau persoanelor vătămate, indiferent de faptă. Este cât se poate de firesc, o atare prevedere regăsindu-se în legislața tuturor țărilor cu un sistem judiciar corect. Inculpatul trebuie să cunoască identitatea martorului tocmai pentru a-l confrunta, pentru a se convinge că martorul nu e în relații de dușmănie cu inculpatul, că nu are la rândul lui un interes judiciar într-un alt dosar. În cazul infracțiunilor de violență, inclusiv viol, martorul poate cere acordarea statutului de martor protejat, vulnerabil sau amenințat. Într-o atare situație, martorul, evident, nu va fi confruntat fizic cu inculpatul.

Metoda Portocală

O altă modificare majoră obligă procurorul să înregistreze video și audio declarația inculpatului și să consemneze în scris, întocmai și literal declarația acestuia, pentru a preveni pe viitor abuzuri sau dictări de declarații prin metoda Portocală. O altă modificare vizează dreptul apărătorului inculpatului de a avea acces total, restricționat doar în cazuri bine întemeiate și pentru maxim 20 de zile, la dosarul de urmărire penală. Această prevedere asigură o apărare efectivă, și nu doar formală, ca în prezent. Instanța de apel nu va mai putea pronunța o hotărâre de condamnare după ce instanța de fond a dispus achitarea fără să administreze probe noi din care să rezulte o altă situație de fapt sau de drept. Principalii beneficiari aici sunt Victor Ponta și Călin Popescu-Tăriceanu. Dar chiar și fără acești destinatari, o atare modificare era obligatorie.

Omisiunea Liviei Stanciu – revizuirea lui Liviu Dragnea

O altă prevedere interzice judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus în Camera preliminară arestarea inculpatului să-l judece în fond sau în căile de atac. Este o prevedere de bun simț. Probabilitatea ca un judecător ce dispune arestarea să pronunțe ulterior o hotărâre de achitare este zero. Principiul continuității completului de judecată se regăsește în legislația penală a tuturor țărilor europene. Cu atât mai mult în State, unde legislația penală este caracterizată de un formalism excesiv și o rigoare extraordinară în ceea ce privește respectarea drepturilor inculpatului. În situația în care un judecător se pensionează, se transferă sau promovează la o altă instanță, completul de judecată, în compunere cu un nou judecător, va relua de la zero administrarea tuturor probelor din faza cercetării judecătorești. De principiu, judecătorul care judecă este obligat să motiveze, să redacteze și să semneze hotărârea. El, nu altul. Este cazul judecătorului Lidia Stanciu în dosarul Referendumului în care a fost condamnat Dragnea. Înainte de a pleca la Curtea Constituțională, doamna judecător Stanciu avea obligația să redacteze și să semneze toate hotărârile pronunțate de completele de judecată din care a făcut parte. Încălcarea unei atare dispoziții este un motiv de revizuire, deci nu e neapărat un favor pentru Liviu Dragnea.

În rest, procurorii, cu același elan justițiar, raportând producții record la hectarul de dosare, vor putea să ancheteze, iar judecătorii să judece pe toți acei care comit o faptă penală. Ideal ar fi să ajungem în situația Islandei, o țară fără criminalitate sau corupție. Până atunci, tare mă tem să nu transformăm toată țară într-o pușcărie.

Remus Borza, deputat independent