|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ziua Drapelului Național al României la Ramnicu Valcea 

dsc_7841_3

Ziua Drapelului Național al României a fost sărbătorită în municipiul Râmnicu-Vâlcea printr-o serie de manifestări religioase, militare și culturale.

Evenimentele s-au desfășurat în faţa Prefecturii Vâlcea şi au debutat cu slujba de sfințire a drapelului tricolor, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în prezența oficialităţilor locale şi judeţene, a cadrelor militare, elevi și locuitori ai municipiului.

După sfințirea steagului a urmat înălţarea pe catarg a tricolorului, în acordurile fanfarei militare care a intonat imnul national al României. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare constituit din militari aparţinând Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pe acordurile muzicii militare.

Ziua Drapelului sau Ziua Tricolorului a fost proclamată prin lege în 1998. În 1834, voievodul Alexandru Ghica al Ţării Româneşti a atribuit Armatei ca steag tricolorul, cu cele 3 culori – roşu, galben şi albastru – consfinţirea steagului având loc prin decret în timpul Revoluţiei paşoptiste. Ziua Drapelului a fost instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, când guvernul a hotărât că tricolorul – roşu, galben şi albastru – reprezintă steagul Ţării Româneşti.

Manifestările culturale au continuat la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Râmnicu-Vâlcea, unde părintele consilier Ștefan Zară  a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, intitulat Drapelul Național – unitatea și demnitatea românilor: „În drapel se sintetizează idealul național și, alături de stema țării și imnul național, acesta reprezintă principalul simbol prin care se identifică orice stat. În zestrea patrimonială a fiecărui popor se află câteva obiecte-simbol cu puternică încărcătură emoțională care, în momente esențiale, unesc poporul.

Ziua drapelului este un prilej să mărturisim identitatea noastră națională și să arătăm, iară și iară, că valorile noastre naționale nu sunt vorbe goale.

Noi cei de astăzi suntem datori să reafirmăm cu tărie că numai valorile tradiționale ale neamului nostru mențin vie ființa națională. Demersul actual al unora de demonetizare sau distrugere a valorilor tradiționale, după cum vedem, este concertat cu abilitate și ne cheamă pe fiecare care conștientizăm responsabilitatea noastră de fii ai României să le apărăm, făcând parte din ființa neamului nostru.

Trebui să arătăm că patria, neamul și credința nu sunt pentru noi vorbe goale. Să dovedim mereu că suntem cetățeni responsabili, pentru care iubirea de neam și patrie nu sunt simple lozinci, ci principii de viață.

Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848, dar are rădăcini mult mai vechi în ființa națională, coborând de la strămoșii noștri daci. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei regelui Carol I.

Acum în anul Centenarului, Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, trebuie să  arătăm tuturor că drapelul nu este pentru noi un simplu element de decor, ci un simbol al libertății și unității, dobândite prin mari jertfe la 1848, 1859, 1877, 1918 și 1989, și că ne conduce spre idealul nostru dintotdeauna: unitatea tuturor românilor într-o Românie Mare și liberă”.

Leave a Response