Cinstirea icoanelor făcătoare de minuni care, prin rânduiala lui Dumnezeu au fost așezate spre cinstire și spre ocrotirea mănăstirilor și a credincioșilor din ținutul Olteniei de sub munte, arată credința permanentă a ierarhilor, preoților, viețuitorilor mănăstirilor și credincioșilor care au învățat lângă bisericile și mănăstirile închinate Maicii Domnului să împlinească cuvântul Evangheliei și să mărturisească ajutorul și mila lui Dumnezeu revărsate prin rugăciunile și mijlocirile sfinților.

În omilia rostită la pericopa evanghelică a duminică a duminicii, Înaltpreasfinția Sa i-a încredințat pe cei prezenți de marea milostivire a lui Dumnezeu față de oameni, cărora le-a oferit tămăduire bolilor sufletești și trupești: „am ascultat citindu-se un fragment din Sfânta Evanghelie în care se face relatarea vindecării unui demonizat din ținutul Gadarei sau al Gherghesenilor, o cetate care se afla pe malul Lacului Ghenizaret, însă de cealaltă parte a mării de cetatea Capernaum, cetate socotită a fi „casa Domnului”.

Din această pericopă aflăm că în cetatea Gherghesa se afla un demonizat și era o priveliște îngrozitoare pentru că el locuia în morminte și ataca pe cei care veneau pe drumul care trecea pe lângă aceste morminte.

Dumnezeirea Mântuitorului se descoperă după ce mai înainte, potolind furtuna pe mare, Își descoperise puterea asupra naturii. Acum, când a ajuns la locul unde sălășluia acest om posedat, îi poruncește să iasă din mormânt, iar demonilor care erau în el le spune să iasă din el. Demonii, care se definesc a fi legiune, adică o sută, Îl recunosc a fi Fiul lui Dumnezeu și-L întreabă: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, de ce ne chinuiești înainte de vreme?”

Ei știau că vor fi judecați de Dumnezeu pentru toate relele și toate ispitele pe care le-au adus peste oameni, dar și pentru faptul că au căutat să-i facă pe oameni să se lepede de Dumnezeu, să cadă de la credința în Dumnezeu, conștienți fiind de faptul că va fi un loc care se numește iad, unde ei vor fi munciți, iar muncile vor fi veșnice, și-L întreabă pe Mântuitorul: „De ce ne chinuiești înainte de vreme?”

L-au rugat pe Mântuitorul să-i lase să intre într-o turmă de porci, iar când au intrat în porci, aceștia s-au aruncat în Marea Galileii și s-au înecat. Rugându-se lui Dumnezeu, diavolii arată că sunt conștienți de puterea lui Dumnezeu.

În Pateric, la Sfântul Antonie a venit un diavol și l-a întrebat: „oare pentru mine mai există mântuire?”. Sfântul Antonie, necunoscând că acesta este diavol, i-a zis: „vino peste trei zile și-ți voi spune ce trebuie să faci!”. În cele trei zile în care s-a rugat, sfântul a aflat că este diavol, iar atunci când a venit la el, i-a spus: „deși postești, deși te rogi, dacă vrei să te mântuiești să spui așa: Doamne, eu sunt începătorul răutății și te rog să mă ierți pentru tot ceea ce am făcut”. Diavolul n-a suportat acest fapt de a se smeri înaintea lui Dumnezeu și s-a făcut pucioasă, plecând de la fața sfântului.

În altă pericopă, Mântuitorul ne învață că diavolii pot fi alungați prin post și prin rugăciune, dar mai ales prin smerenie. De nimic nu se tem diavolii decât de smerenia noastră. Atunci când se arătau în chip de lumină unor sfinți și le spuneau acestora „ca tine nu mai este un alt om pe pământ”, smerenia sfântului, adeverită prin cuvântul: „nu este om mai păcătos decât mine pe fața pământului”, îi alunga pe diavoli.

Locuitorii acestei cetăți, Gadara, nu au mulțumit Mântuitorului, ci, din contră, s-au înfricoșat și L-au rugat să plece de la ei. S-au înfricoșat pentru că încălcau Legea lui Moise, care în cartea Deuteronom rânduise consumarea cărnii animalelor care erau rumegătoare și aveau copita despicată. Porcul era socotit a fi un animal necurat, iar acești locuitori creșteau porci pentru a-i vinde soldaților romani care-i stăpâneau.

Din această evanghelie învățăm cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru neamul omenesc și, mai ales, pentru cei care-i cer ajutorul. Apoi, învățăm că diavolii pot fi alungați prin post, prin rugăciune, prin smerenie”.

Chiriarhul Râmnicului a vorbit în continuare despre cinstirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită Smolenskaia, „adusă aici, la Mănăstirea Surpatele, de către o maică Antonina, care a fost dată de ascultare la o altă mănăstire, nu foarte departe de aceste ținuturi ale Olteniei de sub munte.

Acolo, în podul unei clădiri părăsite, a găsit această icoană pe care a curățit-o și a început să se roage Maicii Domnului. Când s-a întors la Mănăstirea Surpatele a așezat-o în chilia ei și trăia în îndelungi privegheri, rugându-se Maicii Domnului. A primit mângâiere, pentru că Maica Domnului a început să plângă cu lacrimi bine mirositoare, arătându-se a fi vindecătoare de boli, ocrotitoare a mănăstirii și grabnic ajutătoarea tuturor celor care se roagă cu credință înaintea ei, primind tămăduire bolilor sufletești și trupești. Rânduiala așezării acestei icoane în Mănăstirea Surpatele și vindecările săvârșite înaintea ei, ne încredințează de dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Să-L rugăm pe Preabunul Dumnezeu să ne apere de puterea celui rău, să ne ajute să biruim toate ispitele care vin de la vrăjmași, să ne ajute ca în fiecare zi să punem început bun vieții noastre pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie cuvântul său de învățătură.