Povestea caselor albastre din Vâlcea. Cum reuşesc moştenitorii să salveze casele-minune ale străbunilor 

O asociaţie culturală formată din membri răspândiţi prin toate colţurile lumii, dar cu rădăcini în Vaideeni – Vâlcea, şi-a propus să salveze cât mai multe case tradiţionale printr-un proiect intitulat „Povestea Caselor Albastre”.

Este o idee care a pornit de la prinţul Charles al Marii Britanii, care şi-a propus acelaşi ţel în altă zonă a ţării – la Viscri în judeţul Braşov. La fel se întâmplă şi în judeţul Sibiu, în satul Vale. Diferenţa în ambele exemple prezentate, este că promotorii sunt nişte străini fascinaţi de tradiţia şi frumuseţea locurilor din România.

La Vaideeni situaţia stă cu diferit şi, chiar dacă membrii asociaţiei nu vor să dea prea multe amănunte, proiectul fiind după cum spun ei încă în faza de concept, am descoperit multe lucruri uimitoare care stau în spatele a ceea ce se întâmplă în Vâlcea şi care fac din acesta un model unicat.   În cazul de faţă, o mână de oameni, români get-beget, care se autoproclamă simbolic „moştenitorii”, îşi propun să salveze locuinţe din zonele în care s-au născut şi nu numai, dacă ne gândim şi la voluntari. Proiectul „se coace” de multă vreme, dar a prins formă în ultimii ani. „La Vaideeni este locul de unde rădăcinile noastre îşi trag seva de viaţă. Mai devreme sau mai târziu, toţi ne vom întoarce la strămoşi, la rădăcini, la obârşie. Vă invităm să descoperiţi, alături de noi, lumea satului de odinioară, cu tradiţii, cu obiceiuri… cu rost”, îşi motivează gestul iniţiatorii.

In urmă cu trei ani, la Festivalul „Învârtita Dorului” avea să fie lansat şi proiectul „Povestea caselor albastre” – manifest pentru salvarea şi conservarea ultimelor case vechi din Vaideeni. În editorialul său ”Fals jurnal de ieri şi de azi: Învârtita Dorului la Vaideeni în iunie 2015”, scriitorul Dinu Săraru spunea că această expoziţie înfăţişează „ultimele vestigii ale arhitecturii rurale oiereşti vaideene, care îţi fac ochii să înoate în lacrimi când vezi cum ”se petrec” aceste vestigii, cum mor ca nişte suflete în faţa neputinţei noastre de a le salva”.   În afară de latura artistică, proiectul a constituit şi un adevărat semnal de alarmă cu privire la lipsa elementelor tradiţionale arhitecturale în construcţia locuinţelor actuale.

Localnicii nu vor să lase trecutul să moară, recondiţionând căsuţele de la străbuni   „Din păcate, vremea a fost neiertătoare cu unele dintre ele, iar astăzi pe o parte dintre cele care încă mai sunt le regăsim într-o stare avansată de degradare. Însă, în periplul nostru pe uliţele satului, am descoperit cu mare bucurie şi localnici care nu vor să lase trecutul să moară. Aceştia sunt cei care şi-au dedicat timpul şi priceperea în întreţinerea şi recondiţionarea căsuţelor moştenite de la străbunii lor. Alături de ei venim noi, azi mai mulţi, mai implicaţi şi mai determinaţi ca oricând să ducem la capăt acest proiect de suflet, pe care vrem să îl materializăm prin salvarea căsuţelor cu prispă şi cu pereţi albaştri”, explică „Moştenitorii” cum a debutat proiectul manifest.   Copiii readuc trecutul în prezent alături de părinţi   Numele de „moştenitori”, nu este ales la întâmplare, fiindcă în proiect sunt implicaţi şi copii, cei care vor avea ocazia să trăiască în alt fel istoria, nu doar povestită, ci participând alături de părinţi la procesul prin care caselor tradiţionale vechi li se redă strălucirea de odinioară.

Turul Caselor Albastre: incursiuni în timp şi în spaţiu pe uliţele satului

Turul Caselor Albastre este deja o tradiţie dintr-un loc surprinzător cu ungureni, oierii din Oltenia de sub munte, într-o localitate, Vaideeni, aflată la 6 km de Horezu, 50 km de Râmnicu Vâlcea, 70 km de Târgu Jiu şi 150 km de Sibiu. Un tur ghidat care se petrece an de an în aceeaşi perioadă în care se organizează şi „Învârtita dorului”, ocazie cu care oameni de prin toate colţurile lumii sunt invitaţi să vadă tradiţia la ea acasă, prin construcţiile vechi, prin arhitectură, prin obiectele de mobilier, prin degustările de bucate tradiţionale, prin port şi obiceiuri, prin cânt şi voie bună, într-un cadru mirific.            Este o ocazie în care trecutul prinde viaţă, iar istoria este reînviată prin poveşti: „Sunt incursiuni în timp şi în spaţiu pe uliţele satului” în locuri care „păstrează încă vii tradiţiile, obiceiurile şi amintirea generaţiilor care le-au însufleţit”, ne lămuresc „moştenitorii”.    Dacă proiectul „Povestea caselor albastre” cuprinde în acest moment nu mai puţin de 15 case tradiţionale vechi, turul de anul acesta, spre exemplu, a vizat doar o treime din acestea. An de an, sunt puse în valoare alte case.

Casa Niculescu şi povestea pompierului Casei Regale a României

Casa familiei „Niculescu”, spre exemplu ,spune o poveste frumoasă şi plină de amintiri. A fost strămutată în 1940 de către tatăl lui Traian Niculescu, Grigor Danciu – „Niculescu” fiind numai o poreclă de la părinţii acestuia. Grigor Niculescu este una dintre puţinele persoane din satul Vaideeni care a avut ocazia să-l cunoască pe ultimul Rege al României, Mihai I. A fost timp de doi ani printre cei doi pompieri ai Palatului Regal din Bucureşti, pe vremea când Mihai era doar un copil. Traian a avut 5 fraţi, el fiind născut la 16 ani distanţă de primul moştenitor al familiei. Bârnele din care a fost construită casa sunt mult mai vechi de 100 de ani. Soţii Niculescu stau astăzi într-o casă ce are ca fundaţie vechea locuinţă a unei alte familii, pe care au reconstruit-o în 1984. Şi deşi de multe ori au vorbit despre amenajarea unei terase de vară în locul vechii căsuţe, nu au putut renunţa la ea. Anul trecut au început renovarea căsuţei bătrâneşti, a mobilierului şi a tuturor obiectelor din interior. Au încercat să păstreze ordinea şi locul fiecăruia, aşa cum îl ştiau când bătrânii încă mai locuiau acolo: icoanele, fotografiile, oglinda, măsuţa şi scaunele sunt liant între trecut, prezent şi viitor.

Casa Dinulescu, locul unde transhumanţa şi credinţele populare capătă altă dimensiune   

Casa familiei Dinulescu, un al proiect al „Moştenitorilor”, a fost construită în jurul 1880 de Nicolae Dinulescu. Fiul său a rămas în casă după căsătorie. Singurul urmaş Ion „Zimbru” va primi moştenire aceeaşi casă în care a dat viaţă primilor urmaşi. Deşi în prezent nelocuită, casa a fost lăsată moştenire unuia dintre fii. Ion Dinulescu „Zimbru”, aşa cum îl ştiu cunoscuţii, este în acest moment printre ultimii ungureni din Vaideeni. Împreună cu soţia au acceptat să fie gazde în Turul Caselor Albastre şi să împărtăşească din povestea lor de viaţă, să vorbească despre transhumanţă, despre cântecul ciobanilor de la stână, despre credinţe populare şi altele.

Casa Vladu şi impresionata colecţie de straie populare, cărţi bisericeşti şi obiecte de cult  

Casa familiei Vladu, deşi nu se încadrează în tiparul Caselor albastre, a fost inclusă în traseu pentru că găzduieşte una dintre cele mai frumoase colecţii de straie populare, cărţi bisericeşti, obiecte de cult sau laice şi amintirea vie a lui Pavel Jinaru, bunicul actualului proprietar. Bărbatul a fost cunoscut de urmaşi doar din fotografii, din poveştile soţiei sale şi din scrisorile sosite de pe front. Nepoata Firuţa Chebeş păstrează cu mare drag şi respect lucrurile rămase, în speranţa că într-o zi va afla unde anume, în Rusia sau Ucraina, a fost  înmormântat bunicul său, în urmă cu peste 76 de ani. Vizita la Casa Vladu se doreşte a fi un preambul la „Drumul lui Pavel” parte a unui proiect care se va derula în toamnă şi care va fi dedicat memoriei eroilor neamului.

  Casa Ştefu, martoră tăcută a şase generaţii   

O altă locuinţă construită în jurul anilor 1880 este Casa familiei Ştefu, care respectă tiparele şi detaliile arhitecturale ale perioadei, fiind martora trecerii prin lume a şase generaţii. Fiul primilor proprietari a căzut pe front în Primul Război Mondial. A lăsat în urmă trei fiice. Astăzi casa se află în proprietatea uneia dintre nepoatele eroului căzut pe front.   „Moştenirea primită de la moşi şi strămoşi trebuie preţuită şi transmisă mai departe”   „Pentru două zile, casele albastre au prins viaţă! Am trăit alături de gazdele noastre sentimente dintre cele mai diverse, am râs, am plâns, am depănat aminitiri, am readus la lumina zilei obiecte de mult uitate prin colţuri de magazii şi am ascultat poveşti ce par desprinse din romanele copilăriei! Mulţumim din suflet celor care au făcut posibil ca acest lucru să se întâmple, oameni frumoşi şi buni, care şi-au deschis sufletul şi ne-au primit în casele lor! Ei sunt printre cei care au înţeles că aceste case nu trebuie lăsate să se prăpădească, că moştenirea primită de la moşi şi strămoşi trebuie preţuită şi transmisă mai departe!”, povesteşte unul dintre participanţii la Turul Caselor Albastre din acest an.

  „Casele vechi albastre îşi deschid sufletul”  

O parte din cele 15 case cuprinse în Proiectul „Caselor Albastre”, au peste 200 de ani. Traseul în care sunt incluse pleacă din centrul comunei, ajunge de la Muzeul Fundaţiei Vaideeni la cele două şcoli şi biserici, cuprinde căminul cultural şi dispensarul şi se opreşte la casele tradiţionale. Astfel, an de an sunt scoase din lada de zestre a timpului lucruri care nu trebuie uitatate: „Casele vechi albastre îşi deschid sufletul. Unele vechi de peste 200 de ani, unele nelocuite de peste 70 de ani, unele cu o poveste de aşteptări care încă nu este terminată. Poate unul dintre cele mai emoţionante proiecte la care particip, la invitaţia prietenilor de la Asociaţia Culturală Moştenitorii, tineri care au descoperit şi au întâlnit ungureni, că aşa sunt cunoscuţi oierii transhumanţei, care au decis să nu lase amintirile să se ducă. Faceţi-vă drum să le cunoaşteţi poveştile!”, invită cu emoţie unul din participanţii la turul din acest an, de luna trecută, Claudia Ristea.

Citeste mai mult: adev.ro/pbmn0o

Foto: Asociatia Culturala MOSTENITORII