|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Eugen Neata, deputat PSD: Codul Administrativ al României, o lege deosebit de importantă pentru administraţia publică şi cetăţeni! 

neata-declaraie-politic

Codul Administrativ al României, o lege deosebit de importantă pentru administraţia publică şi cetăţeni!

În ședința din data de 9 iulie 2018, a Camerei Deputaților (cameră decizională), am votat proiectul de lege privind Codul administrativ al României (inițiativa a deputaților PSD).
Este un mare pas înainte pentru autonomia reală a administrației publice locale față de administrația publică centrală. De acum înainte administrația publică va avea toate instrumentele necesare pentru a oferi un serviciu public de calitate cetățenilor acestei țări.
Președintele Comisiei speciale, Ciolacu Marcel, cel care a fost președintele comisiei pentru elaborarea acestui Cod, a declarat următoarele:
“Mi-am dorit să avem o dezbatere autentică lipsită de dispute politice, în care să se audă în primul rând vocea aleșilor locali pentru că ei știu cel mai bine care sunt soluțiile la problemele cu care se confruntă în comunitățile lor. Este prima dată când reușim să facem o lege care să primească susținerea unanimă a Asociației Comunelor, Asociației Orașelor, Asociației Municipiilor și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. De asemenea, doresc să mulțumesc reprezentanților Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice pentru munca extraordinară și implicarea de care au dat dovadă în această perioadă”.

Partidul Social Democrat și-a asumat acest proiect esențial, care va schimba definitiv fața administrației publice din România, făcând-o mai eficientă și mai apropiată de oameni!
Prin acest Cod administrativ s-au creat și premisele viitoarelor legi ale descentralizării și ale reorganizării administrativ-teritoriale.

Codul cuprinde reglementări care consolidează autonomia locală, eficientizează corpul funcţionarilor publici, clarifică proprietatea publică, aduce claritate şi coerenţă în activitatea administraţiei publice, reformează relaţia dintre statul român şi cetăţean.
Așa cum am promis, construim un trai mai bun oamenilor, dezvoltăm și modernizăm România!

Leave a Response