|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Măciuca, Mugur Mărcoianu, modernizează centrul civic 

Marcoianu Maciuca

 

Cu bani din bugetul local, primarul localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu, modernizează centrul civic pe care vrea să îl finalizeze până la 15 august, de ziua comunei. Modernizarea înseamnă amenajarea unor alei pietonale, bănci, câteva locuri de parcare şi mult spaţiu verde: „Am demarat modernizarea și reparațiile celor 15 stații de autobuz și vom continua acțiunile de voluntariat privind ecologizarea cursurilor de apă și a satelor componente. De asemenea, va continua și cadastrarea cu 15 sectoare, eliberarea titlurilor de proprietate și înscrierea în cartea funciară”, a spus primarul Mugur Mărcoianu. În luna martie, primarul localităţii Măciuca a semnat contractele de finanțare pentru reabilitarea și dotarea dispensarelor din satele Ștefănești și Oveselu. Investiția se ridică la suma de peste 280.000 euro şi cuprinde reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a celor două centre medicale: „Secţiunea de dezvoltare este formată de proiectele prin PNDL, iar aici avem reabilitarea liceului şi a şcolii, reabilitarea celor două dispensarele medicale şi ar mai fi restul, o sumă destul de mică, pentru proiectul derulat prin PNDL 1, cel privind asfaltarea drumurilor, care se apropie de final. Totodată, secţiunea dezvoltare mai este completată şi de proiectul cu finanţare europeană Centrul social pentru persoane vârstnice, pentru care a fost semnat contractul de finanţare şi suntem în stadiul de a scoate la licitaţie proiectul tehnic şi ulterior execuţia”. Pentru anul 2018, administraţia locală din Măciuca se poate baza pe un buget de aproximativ 2 milioane de euro, din care 30% reprezintă cheltuieli de funcţionare, iar restul de 70% vor fi folosiţi pentru investiţii. „Prin GAL Ţinutul Vinului încercăm să depunem un proiect privind eficientizarea iluminatului public şi montarea unor camere de supraveghere în punctele cheie ale localităţii. Este o localitate de tranzit, s-au înregistrat câteva furturi, însă infracţionalitatea este totuşi la un nivel destul de scăzut, lucru care ne bucură. În cazul iluminatului public încercăm să mărim numărul de lămpi pe led. La ora actuală, din totalul de 1.000 de lămpi, doar 400 sunt cu led. Avem un portofoliu bun de proiecte, dorinţa mea este să le implementăm corect şi la timp, să nu prelungim durata de execuţie. Totodată, îmi doresc finanţarea căminului cultural. Finanţarea cred că am obţine-o, doar că spaţiul la care ne orientam, pe terenul fostei primarii nu se pretează, adică este insuficient”, spune primarul localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu.

Leave a Response