|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Eugen Neata, deputat PSD: Transmit pe această cale aprecierea mea față de meșterii care au grijă să poarte tradițiile românești din generații în generații 

37979810_1959717744092433_7380908200188444672_n

Am participat ieri, alături de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, viceprimarul Carmen Preda, colegi parlamentari, oficialități internaționale și locale, la deschiderea celei de-a XXI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari din România.
80 de meşteri şi creatori populari s-au reunit timp de două zile pe aleile Parcului Zăvoi, încântându-i pe vizitatori cu minunatele lor creaţii.
Inclus în mod tradiţional în programul evenimentelor dedicate Zilei Imnului Naţional, târgul va fi deschis până în seara zilei de duminică, 29 iulie şi va prezenta, în standuri şi ateliere de lucru, articole din domeniile ceramicii, cusăturilor, prelucrării pielii, meşteşugului sticlei, sculpturii în lemn, icoanelor, prelucrării materialelor vegetale, ouălor încondeiate, artei decorative, păpuşilor şi jucăriilor, podoabelor, prelucrării cerii, dulciurilor tradiţionale şi apicol.
Târgul Meşterilor Populari din România este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, în colaborare cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi cu sprijinul Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”, al Teatrului Municipal ”Ariel” şi al Liceului Tehnologic ”General Magheru”.
Transmit pe această cale aprecierea mea față de meșterii care au grijă să poarte tradițiile românești din generații în generații.
Îl felicit pe primarul Mircia Gutău și pe cei implicați în organizarea frumosului eveniment!

Eugen Neata, deputat PSD

Leave a Response