Duminică, 26 august, primarul Florin Ionescu organizează „Ziua comunei Stoileşti”
Duminică, 26 august, Consiliul Local al comunei Stoileşti şi primarul Florin Ionescu organizează „Ziua comunei Stoileşti”. În cadrul evenimentului, pe scena amenajată la târgul săptămânal din punctul Baia vor susţine un concert de zile mari Olguţa Berbec, Florinel Vasilică şi Taraful Teleorman: „Sunt de părere că Ziua comunei este o zi specială pentru toţi stoileştenii. De aceea, în fiecare an am pregătit evenimente care să bucure fiecare cetăţean. În cadrul evenimentului avem organizată Competiţia Cupa Stoileşti la fotbal, iar echipa câştigătoare va fi premiată. În acest an ne aşteptăm să fie prezente câteva mii de persoane participante la această manifestare. Este un eveniment care atrage tinerii din toate satele. În aceeași zi vom premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Ca în fiecare an, şi anul acesta vom premia şi elevii cu cea mai bună performanţă la examenul de Evaluare Naţională, şi mă refer la elevii de clasa a VIII-a. Sărbătoarea se va ţine la târgul săptămânal din punctul Baia”.