|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Festivalul dansului popular „Brâul de Aur”, de la Bărbăteşti, va avea loc sâmbătă, 8 septembrie 

banacu barbatesti

 

Sâmbătă, 8 septembrie 2018, va avea loc la Bărbătești, Festivalul dansului popular vâlcean Brâul de Aur, ediția a 47-a, eveniment de tradiție al comunei. Primăria Bărbăteşti, în colaborare cu Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, Consiliul Local Bărbătești şi Căminele Culturale Bodești și Bărbătești, lucrează în această perioadă la ultimele detalii organizatorice pentru că evenimentul să fie unul de succes, aşa cum au fost obişnuiţi invitaţii, de fiecare dată. Încă de la ediția trecută, festivalul și-a mutat locația de pe Valea Otăsăului, la baza sportivă din localitate, idee primită foarte bine de localnici, care au fost prezenți în număr mult mai mare. Primarul Constantin Banacu a spus: „Sărbătoarea se va desfăşura la baza sportivă, deoarece locuitorii în vârstă îşi doresc acest lucru. Acolo, pe Valea Otăsăului, unde s-a desfăşurat în trecut, era mai greu de ajuns, mai ales pentru vârstnici. Având în vedere faptul că formaţiile și ansamblurile invitate vor îndemna oamenii să iasă la joc, la bază sportivă este loc suficient pentru că oamenii să se simtă bine. Evenimentul se va desfasura dupa urmatorul program: de la orele 13.30 și până la orele 17.00 va avea loc spectacolul formațiilor participante la festival, iar între orele 18.00 și 23.00 se va desfășura spectacolul folcloric, când își vor da concursul Tudorita Gorjeanu, Roberta Crintea, Emil Badea, Emanuel Cirstea și Sanda Argint. Sunt convins că spectacolul va fi unul foarte frumos. Se va păstra tradiţia, se va pleca cu căruţele, numai că traseul este mai scurt”.

Leave a Response