Piaţa imobiliară din Râmnicu Vâlcea, într-o continuă ascensiune
În ultimii doi ani, piața imobiliară din Râmnicu Vâlcea a cunoscut o creștere considerabilă. Proiectele pentru următoarea perioadă anunță o redresare importantă a acestui domeniu, pentru că specialiștii în domeniul construcțiilor au planuri mari în ceea ce privește acest oraș. Bulevardul Dem Rădulescu s-a dezvoltat încă de la începutul acestui an, zona Kaufland are, practic, o nouă înfățișare, mulțumită construirii unui nou bulevard și a proiectului pentru un nou supermarket, iar în anii următori se estimează apariția mai multor clădiri noi pentru birouri în zona Libertății – noteaza observator.tv
Mai mult decât atât, locuitorii orașului și-au făcut planuri mari, existând o cerere mare în ceea ce privește construcția de noi case și amenajarea terenurilor din zona metropolitană. Trendul este, așadar, unul bun și promițător.
Preţuri la imobiliare la fel de mici ca în anii trecuţi
Dacă în orașe în plină expansiune prețurile pentru un metru pătrat au tot crescut cu fiecare an care a trecut, în Râmnicu Vâlcea putem vorbi doar de un ritm în plină dezvoltare al tranzacționării, nicidecum de o scumpire a locuințelor, așadar vei găsi și în acest an apartamente de închiriat în Vâlcea la un preț foarte accesibil. Nu este și cazul Clujului, un oraș care s-a dezvoltat enorm în ultima perioadă, în care prețul apartamentelor și al caselor a crescut cu aproximativ 18%, adică au ajuns la 818 euro pe un metru pătrat construit. Și Timișoara a cunoscut o creștere, adică locuințele s-au scumpit cu 4 procente, în vreme ce Brașovul cu 3,6%
Cei mai mulţi cumpărători au apelat la un credit pentru Prima Casă
Analiștii imobiliari au observat un flux crescut de cerințe în Râmnicu Vâlcea pentru apartamente cu un cost de până la 40.000 de euro, situate la etajele 1, 2 sau 3, pe care le-au achiziționat cu un ajutor primit de la bancă, prin programul de creditare de Prima Casă. Vâlcenii au fost interesați de zona Kaufland, unde se află un cartier rezidențial nou care le pune la dispoziție suprafețe utile generoase de până la 120 de metri pătrați. Majoritatea celor dispuși să investească în domeniul imobiliar și-au îndreptat atenția către ansamblul rezidențial Central (dezvoltator Romeo Iliescu), unde cererea a crescut cu peste 50%. Se pare că vâlcenii preferă să fie mai aproape de instituțiile publice și punctele de interes ale orașului, care sunt concentrate în centru.
Potenţialul economic al orașului a crescut
Râmnicu Vâlcea se situează pe locul 6 în țară în statisticile care arată ce zone atrag cei mai mulți rezidenți noi. Acest fapt se datorează, în primul rând, curățeniei orașului, pe care o poți sesiza încă de la intrarea în localitate. Oportunitățile de carieră au crescut și ele în ultima perioadă, ceea ce face ca tot mai mulți români să renunțe la agitația unui oraș mare și să se mute aici. Un alt avantaj major al orașului este construirea unui nou bulevard, care face ieșirea către București mult mai accesibilă, deci mai utilă pentru cei care au nevoie de o infrastructură bine pusă la punct pentru afacerile lor.
Poate aceste aspecte îi motivează pe investitorii în imobiliare să ridice noi clădiri în Râmnicu Vâlcea și, astfel, să readucă orașul pe harta unei Românii în plină ascensiune.