|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Lansarea proiectului “ Reabilitare termică Colegiul Național de Informatică Matei Basarab” 

pedagogic-715x400

Comunicat de presă Data: 30 august 2018

Lansarea proiectului “ Reabilitare termică Colegiul Național de Informatică Matei Basarab”

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunță lansarea proiectului “Reabilitare termică Colegiul Național de Informatică Matei Basarab” cod SMIS 118454, finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri Publice.
În data de 29 martie 2018 a fost semnat Contractul de finantare aferent proiectului, între Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Organismul Intermediar Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Bugetul proiectului este de 5.309.024,54 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile este de 4.983.463,96 lei, iar perioada de implementare a proiectului este, conform contractului de finanțare, până în data de 30.06.2020.
Proiectul are ca obiectiv specific creșterea eficienței energetice a Colegiului Național de Informatică Matei Basarab. Pentru funcționarea școlii în condiții optime, pentru asigurarea unei stări tehnice corespunzătoare și a unui climat optim desfășurării activității și pentru îmbunătățirea aspectului urbanistic al localității, sunt necesare a se executa o serie de categorii de lucrări pentru reabilitarea termică ce vor crește performanța energetică a clădirilor (școală și internat), respectiv vor reduce consumurile energetice pentru încălzirea clădirilor menționate.
Principalele categorii de lucrări de intervenție propuse sunt: Măsuri de creștere a eficienței energetice a clădirii: izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, termoizolarea planșeului peste ultimul nivel (în pod) și termoizolarea planșeului peste subsol, eficientizarea funcționării instalațiilor de încălzire, reabilitare instalatie apă caldă consum, reabilitare instalație de iluminat. Pentru reducerea consumului de energie electrică s-a prevăzut înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu LED, cu durata mare de viață și consum redus. Măsuri conexe: refacerea tencuielilor degradate, refacerea șarpantei și asterealei, refacerea invelitorii din tigla ceramica si a sistemului pluvial, ignifugarea elementelor din lemn, refacerea finisajelor în zonele de intervenție, repararea trotuarelor de protecție din jurul clădirii, lucrări pentru conformarea clădirii la cerințele ISU, respectiv instalație de hidranți interior și exterior, instalație de detecție incendiu și instalație de iluminat de siguranță, etc.
Date de contact: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea Tel: 0250.731.016; Fax: 0250.731.843 E-mail: primaria@primariavl.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei

Leave a Response