|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Poliţia Vâlcea s-a autosesizat în cazul unui bătrân cu piciorul amputat care ar fi fost lovit de un îngrijitor al unui centru social 

batran-maini-andrei-pungovschi

Poliţia Vâlcea s-a autosesizat în cazul unui bătrân cu piciorul amputat care ar fi fost lovit de un îngrijitor al unui centru social, anunţând că a început o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bătrân cu piciorul amputat, lovit de un îngrijitor al unui centru social din judeţul Vâlcea

Reprezentanţii IPJ Vâlcea au anunţat miercuri că s-au sesizat şi au început o anchetă după ce în presă a apărut o filmare în care un bătrân aflat în scaun cu rotile, internat la un centru social din comuna Lădeşti, susţine că a fost lovit de către unul dintre angajaţii instituţiei.

Incidentul a ajuns în atenţia organelor de anchetă la o lună de la producere, acesta nefiind anunţat de cei implicaţi sau de conducerea centrului.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă şi omisiunea sesizarii.

„Referitor la filmarea apărută în presă care prezintă un bătrân agresat într-un centru de bătrâni din localitatea Lădeşti, vă informăm că IPJ Vâlcea s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi omisiunea sesizării. În cauză s-a deschis dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, urmând să se efectueze cercetări pentru stabilirea aspectelor semnalate”, a anunţat IPJ Vâlcea.

Directorul centrului, Sabin Dragnea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a dispus formarea unei comisii de anchetă, iar îngrijitorul acuzat a fost sancţionat cu 10 % din salariu timp de trei luni.

”El rămâne angajatul nostru şi în funcţie de verificările făcute de celelalte organe de control vom lua alte decizii”, a spus Sabin Dragnea.

Si presedintele Consiliului Judetean Valcea, Constantin Radulescu, a dispus de urgenta constituirea unei comisii care sa analizeze ceea ce s-a intamplat la centrul social de la Ladesti.

Leave a Response