ALARMA! Pesta porcina se apropie de Valcea! Controale la intrarile in judet!
În acestă dimineață,dat fiind faptul că pesta porcină africană a apărut și în județul Dâmbovița,la o distanță foarte mică de județul nostru,am avut,alături de doamna subprefect Aurora Gherghina, o întâlnire cu directorul Direcției Sanitar Veterinare,domnul Mihai Gabriel Miclea și cu inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea,domnul comisar șef Ion Matei.
După analizarea situației la nivel național ca și prezentarea de catre cei doi conducători de instituții a măsurilor dispuse până în acest moment ,le-am solicitat acestora să intensifice controalele comune la intrarile în județ,pentru depistarea persoanelor care transportă carne de porc din zonele afectate de pestă porcină.
Totodată fac un apel la locuitorii județului să nu achiziționeze carne de porc, ce nu este verificată sanitar-veterinar și care nu este comercializată în spații amenajate pentru acest scop ,spre a preîntâmpina apariția și raspândirea virusului.
Florian Marin, prefectul judetului Valcea