Bogdan Matei: Familiile cu venituri sub 786 lei per membru beneficiază de ajutor pentru încălzire, din partea statului
Statul român vine în ajutorul persoanelor cu venituri modeste pentru încălzirea locuinţelor, menţionează, senatorul PSD, Bogdan Matei. „Sezonul rece se apropie şi nu putem să lăsăm oamenii să intre în iarnă nepregătiţi. De aceea pentru guvern este o obligaţie de a veni în timp util, cu sprijinul necesar familiilor aflate în situaţie grea. Acest ajutor pentru familiile care sunt în dificultate financiare se acordă de către guvern sub forma unei sume cu care să poată fi acoperite o parte din costurile pentru încălzirea locuinței. Acest ajutor se acordă pentru perioada noiembrie – martie şi îi invităm pe cei aflaţi în această situaţie să depună rapid cererile până la 15 octombrie”, spune Bogdan Matei.
Acest ajutor se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice.
Pentru a putea solicita ajutorul de încălzire, valoarea venitului mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie de până la 786 de lei, iar persoanele singure trebuie să aibă un venit de cel mult 1.082 de lei. Pe de altă parte, pentru a beneficia de ajutorul pentru gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, fiecare membru al familiei sau persoana singură care-l solicită nu trebuie să aibă, de principiu, un venit mediu lunar mai mare de 1,230 ISR, adică unul care să nu depășească 615 lei.
Senator PSD, Bogdan Matei