Parcul Rotary a revenit la viaţă
După o perioadă în care gradul mare de degradare l-a făcut neatractiv pentru cei mici, Parcul Rotary de pe strada Ion Referendaru a revenit la viaţă, refăcut, modernizat şi îmbogăţit cu noi facilităţi, inaugurarea lucrărilor realizate aici având loc miercuri, 3 octombrie, în prezenţa primarului Mircia Gutău, a viceprimarilor Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu şi a mai multor consilieri locali. Au mai fost de faţă membri ai Clubului Rotary, entitatea care a iniţiat realizarea acestui parc în anul 2000, ultimele lucrări de modernizare datând din anul 2008. Lucrările realizate aici, în valoare de aproximativ 445.000 lei fără TVA, au constat în revopsirea în trei straturi a tâmplăriei lemnoase şi a celei metalice; reparaţii prin sudură electrică, reparaţii ale instalaţiilor de joacă şi ale mobilierului urban, reabilitarea suprafeţelor şi montarea de pardoseală poliuretanică în jurul echipamentelor de joacă şi la terenul multi-sport şi reparaţii la alei. Suplimentar s-au montat bănci, patru aparate de fitness şi două mese de tenis. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău şi-a arătat bucuria faţă de entuziasmul zecilor de copii care au luat cu asalt toate facilităţile oferite de Parcul Rotary, le-a mulţumit rotarienilor care au contribuit la realizarea acestei structuri şi a anunţat inaugurarea la finele acestei săptămâni a locului de joacă complex de pe bulevardul Dem Rădulescu (lângă supermarketul Lidl), despre care a afirmat că va fi ”cel mai frumos din ţară”. Totodată, edilul-şef a declarat că pentru toate locurile de joacă din oraş vor fi desemnaţi reprezentanţi ai municipalităţii, care vor verifica permanent integritatea şi funcţionalitatea tuturor echipamentelor, iar programul după care acestea vor putea fi folosite se va încheia la ora 22.00 din dorinţa de a nu crea dezagremente locuitorilor din jur şi pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor şi a instalaţiilor. Primarul Gutău chiar i-a încurajat pe râmniceni ca, în momentul în care sesizează activitate în aceste spaţii după ora 22.00, să anunţe acest lucru la TelVerde 0800 809 809, astfel încât Poliţia Locală să poată interveni operativ pentru respectarea orarulului de funcţionare.