|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Remus Borza dezvăluie motivul real pentru care România este criticată la Bruxelles 

Remus-Borza-Puterea-Stirilor

Deputatul Remus Burza a fost invitatul celei mai recente ediții a emisiunii Puterea Știrilor, moderată de redactorul-șef PSnews.ro, Marinela Angheluș.

Printre subiectele discutate a fost și cel al României în contextul european, ținând cont de ultimele declarații ale vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans care a luat în vizor Guvernul României pentru felul în care a abordat problematica statului de drept.

Remus Borza critică ieșirea lui Timmermans despre care spune că este una impadonabilă, iar de fapt atacurile adresate României de către oficialii europeni fac parte dintr-un context mai larg, unul ce ține de capitolul financiar al Uniunii Europene după episodul Brexit: după Brexit evident că bugetul comun al UE și al celor 27 de state va fi indiscutabil mai mic ori marile puteri economice precum Germania, Franța, Italia vor să își păstreze aceleași alocări. Atunci, haideți să inventăm o problemă, prevalând acel MCV care mai este doar pentru noi și pentru bulgari și dacă nu se respectă statul de drept ni se taie din bani”.

Redăm o parte din declarațiile făcute de deputatul Remus Borza:

A fost un simulacru de ședință. Ieșirea lui Timmermans a fost absolut impardonabilă. Avea dreptate ministrul Justiției, Tudorel Toader, când spunea că reprezentanții cancelariilor străine se exprimă atât și cât le permitem noi.Problema, culpa, vine la noi pentru că din ’90 le-am permis mult prea mult și atunci vedem că ne încalecă. Am abordat dintotdeauna după ’90 acea mentalitate, cum o definea astăzi întâi-stătătorul PSD Liviu Dragnea, de ghiocel, de slugă, un anumit comportament slugarnic în raport cu marile cancelarii. Atunci, evident că nu am stârnit decât dispreț, acea atitudine arogantă și plină de infatuare care s-a văzut și la Timmermans și la Juncker, iar asta are evident ca și cauză, ca și explicație, tocmai această atitudine pe care noi am cultivat-o după ’90 în raport cu marile puteri. Noi am intrat oarecum pe ușa din dos în loc să fi intrat pe ușa principală în NATO sau în Uniunea Europeană. Pe altă parte nu am intrat nici de frumoși nici de deștepți sau de vrednici ce suntem. A fost un oportunism manifestat în primul rând de către Uniunea Europeană. România este o țară cu resurse, o țară totuși ca suprafață și populație a șaptea țară din cele 28 încă state membre ale UE și am plătit un greu tribut în perioada de preaderare. Ne-am cedat resursele, Sidexul, dacă ne aducem aminte tot ce înseamnă sector energetic, distribuție, transport, tot ce înseamnă sectorul bancar, noi având acum două bănci românești, tot ce înseamnă asigurări, comerț.

Noi am cedat foarte mult în materie de proprietate, 4 milioane de hectare din 6 cultivate fiind în mâinile străinilor. Așadar, am plătit din greu această intrare într-un club exclusivist al Uniunii Europene și plătim și astăzi pentru că până la urmă nimeni nu ne dă pomană și plătim 1% din PIB. Sigur, PIB-ul s-a apreciat în ultimii 10 ani și chiar s-a dublat. De la 100 de miliarde, am am ajuns anul acesta la 200 de miliarde de euro. Asta înseamnă că an de an dăm 2 miliarde de euro la bugetul comun al Uniunii Europene. Deschiderea granițelor ca efect al intrării în Uniunea Europeană în 2007 a însemnat și acel flux migratoriu foarte mare, peste 3 milioane de români care muncesc în afară. Sigur că ne trimit și nouă ceva bani și nu puțini, adică 55 de miliarde de euro este valoarea remiterilor acestora în ultimii 10 ani, a căpșunarilor, generic, dacă este să îi numim așa. Cu toate acestea, atenție că valoarea, plus valoarea pe care o generează, crează, în țările lor de adopție este de 120 de miliarde de euro în fiecare an. Sunt oameni vredniici, oameni tineri, oameni care muncesc fie în Italia, în Spania, Germania, Marea Britanie sau în țările nordice.

Astfel, evident că această atitudine dojenitoare a lui Timmermans, a lui Juncker n-ar trebui să fie acceptată de către demnitarii statului român. Avem aceleași drepturi precum marile puteri fondatoare ale Uniunii Europene. Sigur, această atitudine de frondă a lui Timmermans sau a lui Juncker trebuie privită și din perspectiva alegerilor de anul vitor, a alegerilor europarlamentare, familia PPE fiind la butoane în Europa, socialiștii sunt și eu pe acolo prin decor și fac galerie și mai este iarăși un motiv care îi determină la o astfel de atitudine în forță nu numai cu România ci și cu Cehia, Polonia și alte țări legată de buget. După Brexit evident că bugetul comun al UE și al celor 27 de state va fi indiscutabil mai mic ori marile puteri economice precum Germania, Franța, Italia vor să își păstreze aceleași alocări. Atunci, haideți să inventăm o problemă, prevalând acel MCV care mai este doar pentru noi și pentru bulgari și dacă nu se respectă statul de drept ni se taie din bani. Aceasta este miza reală a acetui atac împotriva României și nu că ar fi periclitat statul de drept. Este o aberație absolută, gratuită, nejustificată, a precizat Remus Borza în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Sursa: https://psnews.ro/remus-borza-dezvaluie-motivul-real-pentru-care-romania-este-criticata-la-bruxelles-exclusiv-233808/

 

Leave a Response