Sparle si soparle, 08.10.2018
- În timp ce „ţara arde, baba” Vasile Stoica, primarul comunei Runcu, se piaptănă…. Altfel nu putem înţelege comportamentul edilului-şef din localitate, care, în loc să se ducă la Guvern să ceară fonduri pentru repararea sau asfaltarea drumurilor din centrul comunei (care arată ca după bombardament), primarul Vasile Stoica s-a deplasat la Bucureşti pentru a obţine… o stemă. „Dorinţa” i-a fost îndeplinită şi joi, 4 octombrie, Guvernul a aprobat stema comunei Runcu, judeţul Vâlcea. Fără alte comentarii în plus!
- De acum, nu mai este nici un secret că viitorul politic al consilierului judeţean PNL Sami Vîlcu este spre ecologişti, după ce excluderea de la liberali va fi pusă în practică. De câteva zile încoace, Sami Vîlcu a fost văzut mergând prin oraş alături de primarul Mircia Gutău, liderul „de facto” al PER Vâlcea, cei doi fiind buni prieteni şi foşti colegi în cadrul fostului Partid Democrat.
- Abia duminică, a doua zi de referendum, la ora 10.30, a votat foarte rapid şi deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, la secţia nr. 39 din Râmnicu Vâlcea, semn că liberalul a avut o sâmbătă „extrem de grea”….
- Un impostor media continua sa faca victime in randul institutiilor si oamenilor de afaceri valceni. Acesta a reusit sa vanda fum si clubului SCM din subordinea Primariei Ramnicu Valcea. Interesant va fi cand Curtea de Conturi va verifica ce servicii media a prestat acest escroc… Directorul clubului, Marius Tuca, dar si conducerea Primariei Ramnicu Valcea ar trebui sa reevalueze oportunitatea unor colaborari paguboase de acest gen… Zicem si noi, nu dam cu parul!