O femeie din Vâlcea a fost accidentată mortal de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată
O femeie din Vâlcea a fost accidentată mortal de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată. Victima a ignorat semnalele acustice și luminoase care anunțau sosirea garniturii și a fost acroșată de tren. Medicii de pe ambulanță au resuscitat-o timp de 20 de minute înainte de a declara decesul.
„Din primele date, femeia a încercat să traverseze calea ferată neregulamentar, în apropierea barierelor, şi a fost acroşată de un tren. Posibil să nu fi auzit semnalele sonore ale acestuia. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Ambulanţei, dar, din informaţiile pe care le avem, femeia nu prezenta semne vitale”, a declarat pentru Agerpres Sandra Bălteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea. Victima avea 66 de ani.
Circulaţia feroviară în zonă nu a fost întreruptă şi nici trenul care a lovit-o nu a avut întârziere a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Sursa foto: pixabay.com