|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, va cumpăra un buldoexcavator prin GAL „Castra Traiana” 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_gingu-primar-bujoreni

 

În perioada imediat următoare, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, va cumpăra un buldoexcavator prin GAL „Castra Traiana”, fiind prima alocare de fonduri prin acest Grup de Acţiune Locală: „Utilajul este extrem de necesar, atât vara cât şi iarna, dar şi  pentru a interveni în caz de calamitate, atunci când apar probleme pentru decolmatarea canalelor pluviale sau a torenţilor. Am semnat contractul de finanţare nerambursabilă cu AFIR Craiova prin care comuna Bujoreni va achiziţiona acest utilaj  cu toate anexele necesare în vederea modernizării serviciului voluntar de urgenţă”. Până în anul 2020, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, vrea ca 3 școli și dispensarul să fie modernizate și dotate conform standardelor, grădinița din satul Lunca să fie extinsă și modernizată, canalizarea și gazele vor fi utilitățile de care vor beneficia locuitorii, iar prin Grupul de Acțiune Locală, primăria va achiziționa un utilaj multifuncțional. Totodată, edilul a mai spus că se face și cadastrul pentru domeniul public, iar proiectele viitoare la care lucrează privesc eficientizarea energetică a instituțiilor și asfaltarea drumurilor. În vara acestui an, primarul comuna Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a publicat în SICAP (fostul SEAP) anunţul de participare simplificat pentru procedura „Realizarea proiectului tehnic, detalii de execuţie, caiet de sarcini, liste de cantităţi, documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor acordurilor sau autorizaţiilor şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pe toata durata contractului de execuţie a lucrarii şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii cu titlul «Modernizare şi extindere Şcoala Gura Văii»”. Proiectele primarului din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, depăşesc în cifre peste 5,6 milioane de lei şi acestea sunt concentrate pe utilităţi şi educaţie: „În luna februarie am semnat cinci proiecte cu finanţare guvernamentală prin PNDL. Mă refer la racordarea la rețeaua de canalizare a locuitorilor din comuna Bujoreni. Alt proiect înseamnă modernizare, dotare și extindere Grădinița cu program normal Bogdănești, în incinta Școlii Bogdănești. Nu în ultimul rând avem asigurată finanţare pentru modernizare, dotare și extindere Școala invățământ primar sat Olteni şi modernizare și extindere Școala cu clasele I-VIII Gura Văii”. Acesta spune că din fonduri europene sunt finanţaţi 8 km de asfalt şi că din fonduri locale lucrează la o nouă legătură rutieră cu Râmnicul, astfel încât accesul să fie mai facil pentru cei care locuiesc în cartierele rezidenţiale de pe malul Oltului.

Leave a Response