Primarul din Stroeşti întocmeşte documentaţia pentru lucrări de remediere a două poduri afectate de calamităţi
De mai multe zile, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, lucrează la documentaţia aferentă proiectelor pentru remedierea a două poduri afectate de calamităţi, în urma ploilor abundente din vara acestui an. În luna august Guvernul a alocat, de urgenţă, pentru localitatea Stroeşti 6 miliarde de lei vechi pentru refacerea punţii pietonale din punctul Motoeşti – sat Obroceşti şi reabilitarea podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura – sat Cireşu: „Am primit 600.000 RON pentru situaţii de urgenţă, din care 350.000 pentru execuţia de lucrări la puntea pietonală peste pârâul Aninoasa, în punctul Motoeşti din satul Obroceşti, şi încă 250.000 de lei pentru lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura, din satul Cireşu. Suntem la stadiul de proiectare, am făcut expertizele, vom face proiectul şi apoi vom începe lucrările. Am mai avut o solicitare de finanţare pentru încă un proiect, o alunecare de teren din satul Dianu”. Tot în luna august, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat lucrările de asfaltare la proiectul din programul PNDL 2 denumit „Asfaltare ulițe în comuna Stroești, județul Vâlcea” (în valoare de 500.000 euro). Firma lider al asocierii care a executat lucrarea a fost As Trans. În proiect au fost prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. Anul acesta nu vor lipsi nici investiţiile din bugetul local: „În acest an asfaltăm drumul DC 131, din centrul comunei până la brutărie, drumul care se duce la Obroceşti. Am avut excedent bugetar la finele anului trecut şi banii respectivi îi folosim pentru această lucrare”. În comuna Stroeşti, există trei cămine culturale în trei sate – Pojogi, Stroești și Cireșu -, cămine care sunt într-o stare avansată de degradare şi, de aceea, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a găsit o posibilitate prin care să poată accesa fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea acestora. Până în anul 2020, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, are în vedere să asfalteze cel puţin 20 de kilometri de drumuri comunale. Încă din luna aprilie, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a pietruit aproape toate drumurile din mai multe sate, s-au curățat rigolele şi s-a făcut salubrizarea comunei.