Edilul-şef Daniel Băluţă a dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Şcolii vechi din Vaideeni
În perioada imediat următoare, Şcoala veche din Vaideeni va fi reabilitată în urma unui proiect cu fonduri europene, primăria semnând recent ordinul de începere al lucrărilor. Potrivit primarului din Vaideeni, Daniel Băluţă, în curând va semna contractul de finanţare pentru modernizarea Căminului Cultural din localitate, care se va realiza cu fonduri europene: „Avem investiţii importante, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, bani veniţi de la Guvern. Pe lângă proiectele prin PNDL-2 mai avem modernizarea şcolii vechi, un proiect iniţiat pe măsura 7.2 şi mai avem pe calamităţi, în urma inundaţiilor din 2014, un proiect de amenajare de gabioane. Proiectul are o valoare de aproximativ 400.000 de euro. Mai avem încă două investiţii în licitaţie, un drum finanţat încă din decembrie 2016, dar a durat destul de mult până s-au făcut expertizele şi proiectările. Şi mai există un proiect aprobat, la care am primit şi vizita în teren. Este vorba despre modernizarea Căminului Cultural de la Vaideeni. Totodată, am reuşit achiziţionarea unui utilaj, prin GAL Horezu”. În bugetul pe 2018, cheltuielile de la secţiunea de dezvoltare al Primăriei Vaideeni fonduri europene nerambursabile sunt şi pentru proiectul: „Modernizare drumuri agricole Bradatele, Cioti, Măgurele, Vârtop, Valea Crucii” – 1,3 milioane de euro. Alte proiecte ale primarului din Vaideeni, Daniel Achim Băluță, sunt: „Extindere si renovare primărie” 10.000 lei; „Modernizare drumuri agricole Musita, Laz, Grui, Dunga Recii, Grindu Bordi, Zapodii, Priporu Roşu, loturile lui Cosmulete” 2.140.000 lei; „Modernizare drumuri agricole de la Didelas Drumul Văilor, Culmea Zbierii, Valea Marginelii, Dunga Recii II şi Podul Obreji” 2.101.000 lei; „Modernizarea drumuri de interes local” 2.370.000 lei; „Restaurare si dotare Şcoala Veche” 2.698.000 lei; „Modernizare drum Plaiului Nedeiului” 2.293.000 lei; „Înfiinţare şi dotare grădiniţă sat Vaideeni” 984.000 lei; „Reabilitare şi modernizare şcoala Luca Solomon sat Vaideeni” 100.000 lei. Cheltuieli fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale: modernizare alimentare apa – 2.860.000 lei, drumuri de interes local OUG 28/2013 – 618.000 lei, reabilitare şcoala în localitatea Mariţa – 979.000 lei, reabilitare, modernizare dispensar uman Vaideeni – 2.071.000 lei; extindere si reabilitare Şcoala Atârnaţi – 635.000 lei, reabilitare si modernizare Şcoala Izvoru Rece – 882.000 lei, etc.