19 autospeciale, repartizate la IPJ Vâlcea
19 autospeciale de poliție au fost repartizate, prin intermediul Serviciului Logistic, subunităților din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea.
19 autospeciale marca Dacia, 15 modele Logan și 4 modele Duster, au fost distribuite, astăzi, în județ, la Posturile de poliție Racovița, Boișoara, Budești, Milcoiu, Bărbătești, Vaideeni, Sutești, Glăvile, Pesceana, Lungești, Alunu, Fârtățești și Prundeni, dar și la formațiunile rutiere din cadrul Poliției orașului Călimănești, Bălcești, Biroul rutier Râmnicu Vâlcea, Serviciul Ordine Publică, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea și Biroul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase.
Autospecialele vor fi folosite de polițiști la executarea misiunilor specifice fiecărei linii de muncă, patrulare și monitorizarea traficului rutier. Astfel, activitățile la subunitățile precizate vor fi îmbunătățite în folosul cetățenilor.