|vineri, octombrie 11, 2024
  • Follow Us!

Edilul-şef din Orleşti, Constantin Cîrstina, va organiza in anul 2019 un eveniment de marcă: Târgul de Vinuri 

cirstina-primar orlesti

 

După cum a precizat primarul comunei Orleşti, Constantin Cîrstina, prima ediție a Târgului de Vinuri se va desfăşura anul viitor în localitate: „Acest târg se va adresa tutoror producătorilor din localităţile viticole ale Vâlcii şi vom încerca să aducem şi din zonele de tradiţie viticolă din România. Prin acest târg  se urmărește valorificarea potențialului zonei Drăgăşani și să se profite de cererea în continuă creștere pentru vinuri de calitate și delicii culinare cât mai diverse și mai sofisticate”. Primarul Constantin Cîrstina a mai declarat că, din bugetul local, dorește continuarea amenajării trotuarelor pe ambele sensuri, până la hotarele comunelor cu care se învecinează, astfel încât cei care tranzitează comuna să nu vadă diferențe între o comună și un oraș, dar și amenajarea parcului central. Primarul consideră că, pe lângă infrastructură, imaginea unei localități este dată categoric și de trotuarele amenajate peisagistic, cu lampadare, dar și iluminat public modern. Primarul Constantin Cîrstina are două proiecte de implementat, investiții care privesc satele Scăioși și Aurești, şi unde vor demara lucrările de apă şi canalizare în toamna acestui an: „Vom pune la punct reţeaua de apă şi canal din cele două sate, unde deja există o creştere a construcţiilor şi unde era nevoie categorică de ridicare a standardelor și sper ca, cel târziu, în toamnă să putem da ordinul de începere a lucrărilor”. Potrivit comunicării oficiale a Ministerului Dezvoltării Regionale, Primăriei comunei Orlești i-a fost alocată suma de peste 7,4 milioane de lei (1,7 milioane de euro) pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare, satele Scăioși, Aurești, comuna Orlești, județul Vâlcea”. În următorii ani, prioritățile declarate ale primarului din Orlești, Constantin Cîrstina, sunt modernizarea infrastructurii și ridicarea standardului de viață a comunității. După ani şi ani de eforturi, primarul liberal al comunei Orleşti a reuşit să transforme în bine localitatea vâlceană, iar acum are aproape toate străzile asfaltate, cu o dispunere geografică între râul Olt şi dealurile viilor. Primarul Constantin Cîrstina a anunţat că un investitor privat a demarat construcția unei ferme piscicole, prin fonduri europene. Ferma este amplasată chiar pe Bulevardul Viilor și în urma investiției va fi reabilitată fosta locație a Fermei Vinalcool. De o bună perioadă, comuna Orleşti are o zonă industrială în plină dezvoltare, care include industria petrolieră, piscicultura, o fabrică de ambalaje, reparaţii auto, viticultură.

Leave a Response