|duminică, octombrie 13, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a inaugurat centrala fotovoltaică realizată în parteneriat cu OMV Petrom 

Concioiu Gusoeni

 

La sfârştiul lunii trecute, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a inaugurat centrala fotovoltaică realizată în parteneriat cu societatea OMV Petrom: „Toată infrastructura acestui proiect a fost finalizată. Prin acest proiect vom recupera întreaga cheltuială generată de consumul de energie electrică din comună. Reuşim să finalizăm un an care ne-a ţinut sub o atenţie sporită asupra modului în care am cheltuit fiecare leu, pentru că, aşa cum spuneam la începutul anului, noi nu am avut în bugetul local alocate sumele defalcate din TVA, iar acest lucru ne punea în pericol posibilitatea de a încheia anul financiar 2018”. Primarul Nicolae Concioiu a anunţat că Şcoala din localitate va fi singura unde se va înfiinţa un centru after-school cu program complet din mediul rural din judeţ: „Prin acest proiect se vor amenaja ateliere de creaţie şi pictură, activităţi tematice şi alte activităţi de tip recreativ. În cadrul proiectului va fi inclusă şi o masă caldă. Pentru a maximiza şansele de finanţare, în cadrul acestui proiect avem parteneri Şcoala din Mădulari. Şcoala Guşoeni este beneficiara proiectului şi ordonatorul de credite este directorul Şcolii Guşoeni, el este cel care gestionează întregul proiect. Proiectul va decurge pe o perioadă de trei ani. Avem deja 150.000 de lei viraţi în cont. În prezent se fac demersuri pentru achiziţionarea laptopurilor, a birourilor şi inclusiv se încheie contractele de muncă. Valoarea proiectului european este de 500.000 de euro”. Încă din vara acestui an, primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, a scos la licitație execuția lucrării „Pod beton armat peste pârâul Gușoianca, pe drumul sătesc Spârleni” finanţat prin PNDL. În anul 2017, primarul din Guşoeni a primit vestea de la Ministerul Dezvoltării Regionale privind finanţarea pentru patru proiecte prin PNDL 2 în valoare totală de circa 800.000 euro. Două proiecte se referă la „Pod beton armat peste pârâul Gușoianca pe drum sătesc, km 0+200, Spârleni, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” şi „Reabilitare Școală gimnazială, comuna Gușoeni, județul Vâlcea”. Alte două proiecte sunt: „Construire Grădiniță, comuna Gușoeni, județul Vâlcea” şi „Reabilitare, extindere și dotare Dispensar medical, comuna Gușoeni, județul Vâlcea”. Primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, afirmă că modernizarea iluminatului public este necesară, deoarece vechea instalaţie este depăşită şi neconformă. Primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu, consideră vitală pentru localitate introducerea reţelei de gaze naturale.

Leave a Response