|marți, decembrie 3, 2024
  • Follow Us!

Constantin Radulescu: La Consiliul Județean Vâlcea se respectă legea! 

f_350_200_16777215_00_images_afiseelectoralevalcea_radulescu-semnare-contract

 

DREPT LA REPLICA

Articolul publicat de ,,Ziarul de Vâlcea”, atât pe pagina de internet, cât și în publicația tipărită, în data de 14.11.2018, respectiv 15.11.2018, în conținutul secțiunii ,,ANCHETĂ”, sub titlul ,,DUPĂ ,,PANADRIA,, – FIRMA DE CASA A PESEDISTULUI DARIUS VALCOV…URMEAZĂ DEZASTRUL la o lucrare a CJ Vâlcea de 11 milioane de euro?!”,  conține o serie de informații eronate. În virtutea dreptului la replică, vă transmitem mai jos, punctul de vedere al Consiliului Județean Vâlcea cu privire la acest subiect, precum și solicitarea de a-l publica, în ziarul dumneavoastră, în aceleași condiții de tipar ca și ale articolului menționat.

Referitor la afirmația autorului potrivit căreia instituția noastră a încheiat un contract şi „anunțul de atribuire nu a fost postat în SEAP”, vom expune, succint, etapele legale urmate. Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, la art. 145 alin.(1), prevede pentru transmiterea spre publicitate a anunțului de atribuire, un termen de 30 de zile de la data încheierii contractului.

Prin urmare, de la data de 12 noiembrie 2018, data semnării contractului, avem un termen de 30 de zile pentru a publica anunţul de atribuire. Înainte de transmiterea spre publicitate a anunțului de atribuire, potrivit art. 7 alin.(1) și art. 147 din Legea nr. 98/2016, trebuie îndeplinită o condiţie prealabilă, aceea de a aştepta publicarea anunţului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În concret, contractul de achiziție publică a fost încheiat în data de 12.11.2018, în data de 14.11.2018 s-a inițiat etapa publicării anunțului de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar termenul de 30 de zile de transmitere spre publicitate a anunțului de atribuire expiră în data de 12.12.2018.

În concluzie, Consiliul Judeţean Vâlcea și aparatul de specialitate al acestuia au urmat exclusiv calea legală, așa cum procedează în cadrul tuturor contractelor de acest tip. Cu privire la afirmaţia autorului despre capacitatea operatorului economic de a realiza o lucrare pentru judeţul Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea asigură cetăţenii de aplicarea cu stricteţe a rigorilor legale impuse de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, în vederea respectării şi finalizării obiectului şi scopului contractului. Aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea îşi îndeplineşte în mod legal şi temeinic atribuţiile asumate.

Îi asigurăm pe vâlceni și pe toți cei cu care interacționăm, prin prisma activității desfășurate, că la Consiliul Județean Vâlcea se respectă legea.

Compartimentul Comunicare și Relatii Publice

 

Leave a Response