|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Primarul din Boişoara a fost arestat de procurorii DNA 

• Petre Popescu a căzut în plasa afacerilor cu firma Electrovâlcea SRL

Primarul din Boişoara a fost arestat de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti efectuează cercetări penale faţă de Petre Popescu, primarul comunei Boişoara, judeţul Vâlcea, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Inculpatului Popescu Petre i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 23 martie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca pe 24 martie să prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: în perioada 2007-2010, Petre Popescu, în calitate de primar al comunei Boişoara, judeţul Vâlcea, a primit cu titlu de mită de la învinuitul Ovidiu Ciogescu, administrator al SC Electrovâlcea SRL Rm. Vâlcea, lucrări de construcţie în valoare de 168.428 lei (materiale şi manoperă necesare executării unui imobil cu două nivele pe un teren care aparţinea edilului) precum şi o combină frigorifică, în schimbul atribuirii unor contracte de achiziţie publică şi al efectuării plăţilor aferente execuţiei acestor contracte.

Contractele de achiziţie publică, în valoare totală de 4.887.872 lei (constând în furnizare de produse şi lucrări) au fost atribuite unui număr de două societăţi comerciale controlate de Ovidiu Ciogescu – SC Electrovâlcea SRL Rm. Vâlcea şi SC Marvelov SRL Rm. Vâlcea – fiind probe şi indicii că aceste contracte au fost atribuite cu încălcarea normelor ce reglementează achiziţiile publice. Unul dintre aceste contracte este în curs de execuţie (o lucrare de canalizare). Lucrările de construcţie a imobilului au fost executate de firma SC Electrovâlcea SRL Rm. Vâlcea.

Pentru a ascunde infracţiunile de luare sau dare de mită, Ovidiu Ciogescu şi Petre Popescu au redactat şi semnat un contract cu încheiat între SC Marvelov SRL şi Petre Popescu. Contractul nu se regăseşte în evidenţa contabilă ţinută de SC Marvelov SRL şi nu există situaţii de lucrări, facturi fiscale, respectiv chitanţe de plată referitoare la acest contract.

Leave a Response