|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Cele două “magazine de vise 

• În urma verificărilor Poliţiei şi în baza dispoziţiilor prefectului de Vâlcea,

Cele două „magazine de vise” din Rm. Vâlcea au primit amenzi de 10.000 euro

În urmă cu o lună, în baza ordinului numărul 115 al prefectului Petre Ungureanu de constituire a unei echipe mixte de verificare a magazinelor care comercializează produse etnobotanice pe raza judeţului Vâlcea, Poliţia a întocmit un plan comun de acţiune, ocazie cu care au avut loc trei activităţi de control. În urma acestor verificări, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum de 32.500 lei pentru încălcări ale Ordonanţelor de Guvern nr. 21/1992 şi nr. 28/1999.

De asemenea, în data de 14 martie 2011 lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Vâlcea au efectuat verificări la cele două societăţi comerciale care mai funcţionează pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea (SC Spice Puff SRL şi SC Legal Shop SRL), fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 10.000 lei. Totodată, au fost confiscate şi produse etnobotanice pentru care nu existau documente justificative de provenienţă, în valoare de 255 lei. Având în vedere faptul că nu există un cadru legislativ adecvat de interzicere a comerţului cu astfel de substanţe, menţionăm faptul că agenţii economici implicaţi îşi diversifică în permanenţă oferta, îşi schimbă locaţia punctelor de lucru sau îşi deschid noi puncte de lucru în alte oraşe din ţară, aşa cum este cazul SC Legal Shop SRL care şi-a deschis un nou punct de lucru în municpiul Târgu Jiu, judeţul Gorj.

În perioada 1 ianuarie 2010 – 14 martie 2011, Poliţia Vâlcea a efectuat 17 activităţi de control la magazinele de produse cu efect halucinogen, din care 11 în cursul anului 2010 şi şase în cursul anului 2011. În urma neregulilor constatate, au fost întocmite cinci dosare penale, trei dintre acestea privind SC Legal Shop SRL şi două dosare penale privind SC Spice Puff SRL. În această perioadă au fost soluţionate trei dosare penale, două privind pe SC Legal Shop SRL cu propunerea de declinare către DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu şi unul privind pe SC Spice Puff SRL cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.

În prezent, se află în lucru dosarele penale nr. 1117/P/l 1.03.2011, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, în care se efectuează cercetări faţă de reprezentanţii SC Spice Puff SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de articolul 276 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal şi dosarul penal nr. 949/P/03.03.2011, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, în care se efectuează cercetări faţă de reprezentanţii SC Legal Shop SRL sub aspectul săvârşirii infracţiuni prevăzute de articolul 43 din Legea nr. 82/1991. Cu ocazia verificărilor efectuate au fost ridicate mostre din fiecare produs comercializat, acestea fiind înaintate către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR.

Reprezentanţii instituţiilor anterior menţionate care au participat la acţiuni au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au luat măsuri complementare de suspendare a activităţilor comerciale la punctele de lucru, toate sancţiunile fiind însă contestate în instanţă de către societăţile amintite.

Leave a Response