Cum îşi negocia sindicalistul Marius Petcu mita cu omul de afaceri vâlcean Petre Scrieciu
• Stenograme din dosar:
Cum îşi negocia sindicalistul Marius Petcu mita cu omul de afaceri vâlcean Petre Scrieciu
Marius Petcu este cel mai bogat lider sindical şi potrivit referatului procurorilor DNA, a primit mită o vilă la Predeal pe numele soţiei sale. Nu s-a mulţumit, însă şi a negociat ca la piaţă cu omul de afaceri căruia îi dăduse mai multe lucrări din partea Sindicatului Sanitas. Vorbim de Marius Petcu, care după ce a fost prins în flagrant luând mită, are acum doar o interdicţie de a părăsi ţara.
Marius Petcu are serioase probleme cu justiţia
Potrivit referatului cu propunerea de arestare, Marius Petcu a primit de la omul de afaceri vâlcean Petre Scrieciu (patronul SC ELECTRONICS SRL) o vilă în Predeal, în valoare de 200.000 de euro, informează Realitatea TV. Imobilul a fost trecut, însă pe numele soţiei liderului sindical: Claudia Petcu, şi ea vicepreşedinte al CNSLR Frăţia. Valoarea vilei a fost cu mult diminuată, ea fiind evaluată la doar 50.000 de euro. Din interceptări reiese, însă că Petcu nu a fost mulţumit de vilă şi i-a cerut omului de afaceri să îi dea bani lichizi. Ei au ajuns să negocieze tranşele de bani chiar în prezenţa fiului liderului sindical. În acest dosar este învinuit şi un notar, care a ajutat la tranzacţionarea vile din Predeal, de la o persoană care avea datorii la Scriciu către soţia lui Marius Petcu.
Potrivit DNA, contractul încredinţat de Petcu lui Scrieciu are ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educatie, perfectionare si recreere – Snagov”, pretul negociat al contractului fiind de aproximativ 9.235.000 lei, fara TVA, suplimentat ulterior cu peste 1.875.000 lei, fara TVA. Flagrantul a avut loc pe şantierul de la Snagov, unde Petre Scrieciu i-a adus 40.000 de euro preşedintelui Federaţiei Sanitas.
Petre Scrieciu: Am reuşit de am făcut rost de nişte bani…
Marius Petcu: Aşa!
Petre Scrieciu: Şi vă dau acum ceva. I-am schimbat la euro că, că…Patruzeci de mii!
Marius Petcu: Patruzeci de mii totu’, da?(…) Tre’ să facem o discuţie pe sume.
(…)
Petre Scrieciu: Haideţi, că e relativ simplu aicea! În decembrie eram la zi, aicea, cu hotelul, da?
Marius Petcu: Ăhă!
Petre Scrieciu: La sfârşitu’ lu’ decembrie eram la zi!
Marius Petcu: Pe decembrie nu mi-ai mai dat!”
Marius Petcu şi omul de afaceri încep să socotească ce „comisione” are de plătit Petre Scrieciu pentru lucrările de reparaţii primite de la Sanitas.
Petre Scrieciu: Deci, v-am dat patruzeci, mai sunt patruş trei două sute treiş’ opt!
Marius Petcu: O şi…Deci, deci tu pe genu’ ăsta de, de, de compensare mergi!
Petre Scrieciu: Dacă vreţi vă dau în lei, da’ ziceaţi că vreţi euro!
(…)
Petre Scrieciu Păi, eu, eu nu ştiu..Deci eu nu mai am posibilitatea să..O duc rău, ştiţi, cu banii! Nu pot să mai investesc nimic!
Marius Petcu: Petrică, tu m-ai băgat în chestia aia! Tu crezi că eu aveam chef să-i cumpăr lui Mustaţă?”
La dosar există discuţii interminabile în care Marius Petcu şi omul de afaceri negociază în câte tranşe să fie dată mită. Lidelul CNSLR Frăţia îşi cere „comisioanele”, iar Petre Scrieciu vrea alte lucrări de la sindicate.
Petre Scrieciu: Gândiţi-vă că numai situaţia asta de lucrări e de patru miliarde! Care o fac la dumneavoastră! Da?
Marius Petcu: Păi, nu ştiu, eu nu pot să fac cu tine decât angajamente verbale. Deci, tu zici că în aprilie vom reuşi, când noi acum suntem…? Iau în calcul şi compensarea, dar tu trebuie să iei în calcul faptu’ că ţi-am făcut nişte…avansuri, ţi-am dat…
Petre Scrieciu: Da, ok, ok!
sursa: Referatul cu propunerea de arestare
Claudia Petcu implicată până în gât în afacerile soţului
Claudia Petcu – vicepreşedinte CNSLR Frăţia şi secretar general al Federaţiei Sanitas – este, în acte, proprietara vilei despre care procurorii susţin că ar fi fost dată pe post de mită de afaceristul Petre Scrieciu.
Ca să treacă vila pe numele Claudiei Petcu, Scrieciu a cerut şi ajutorul unui notar. Pentru că locuinţa era subevaluată, notarul trebuia să acopere urmele.
De fapt, vila nu aparţinea lui Scrieciu. Adevăratul proprietar avea însă o datorie către omul de afaceri, datorie pe care şi-a plătit-o vânzând vila subevaluată familei Petcu.
Liderul sindical a fost supravegheat de procurori de la sfârşitul lunii ianuarie. Anchetatorii au aflat astfel că mita era dată sub formă de comisioane la contractele pe care Petcu le atribuia firmei lui Scrieciu.
Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Marius Petcu pentru că acesta, în calitate de lider sindical, practic a luat mita din cotizaţiile membrilor de sindicat, ” plătiţi din salarii mici”, în timp ce public susţinea că le reprezintă interesele. Curtea de Apel Bucureşti a respins însă propunerea de arestare, iar procurorii DNA au făcut recurs.
Profil de lider sindical, milionar în euro
Marius Petcu este unul dintre cei mai bogaţi lideri sindicali, el având terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman, o casă de vacanţă în Ilfov şi una de locuit în Capitală, zece conturi şi depozite bancare, dintre care trei în euro – în valoare totală de aproape 59.000 şi restul în lei – de peste 418.000, potrivit declaraţiei sale de avere din 1 noiembrie 2010.
El a notat în declaraţie că a avut un salariu anual de aproape 130.000 de lei în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, aproape 87.000 de lei la CNSLR-Frăţia, 8.700 de lei ca preşedinte al IESS, peste 82.000 de lei ca preşedinte de onoare al OAMMR, peste 14.000 de lei ca membru al consiliului administrativ la Sind Romania şi peste 35.000 de lei ca membru în consiliul administrativ la Realitatea Media.
Petcu a mai avut câştiguri de aproape 150.000 de lei cu două proiecte finanţate din fonduri europene, pentru cele două sindicate pe care le conduce.
Marius Petcu este preşedintele CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, preşedinte de onoare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi al Institutului „Constantin Noica” şi administratorul SC Sind Tour Trading SRL Bucureşti.
Liderul sindical este asociat în societăţile Renamed Medical Service II SRL, Renamed Nefrodial SRL, Renamed Dialcare şi Renamed Nefrodiamed, toate cu sediul în Craiova, potrivit declaraţiei sale de interese.
Potrivit Gândul, declaraţia de avere a liderului CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, arată că acesta a avut venituri de 500.000 de lei (116.000 de euro) în 2009, dintre care 60% realizate din activităţi sindicale. Veniturile acestuia au fost completate de banii primiţi din activitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Realitatea – 7%, restul fiind salariile primite prin implicarea acestuia în proiecte europene.
Marius Petcu declara, în noiembrie 2010, pentru Gândul, că nu este deranjat că averea sa a fost făcută publică, ci doar de faptul că publicarea averilor liderilor de sindicat este folosită ca o armă politică.
Întrebat în legătură cu justificarea salariului primit de la CNSLR-Frăţia, Petcu a răspuns că nu el este cel care a stabilit în ce fel să fie remunerat.
„Consider că, atunci când colegii mei au propus această remunerare, au judecat corect cât valorează activitatea pe care o depun, care nu este una de opt ore pe zi, cu semnat de condică, ci este una de 24 de ore din 24, cu şapte zile din şapte”, a spus atunci Petcu, pentru „Gândul”.
Averea lui Marius Petcu este verificată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
În 16 februarie, Agenţia Naţională de Integritate informa că 15 lideri sindicali sunt vizaţi în verificările sale, printre aceştia fiind Marius Petcu, Vasile Marica, Bogdan Hossu, Marius Nistor, Ion Popescu, Anton Hadăr, Gheorghe Isvoranu, Vasile Lincu, Ion Albu, Liviu Luca şi Dumitru Costin.
Petre Scrieciu, fost asociat al lui Ovidiu Ciogescu
Petre Scrieciu a fost asociat cu Ovidiu Eugen Ciogescu, învinuit în dosarul în care, în urmă cu câteva zile, a fost arestat primarul comunei vâlcene Boişoara, Petre Popescu.
Ovidiu Eugen Ciogescu a fost trimis în judecată în alte două dosare,pentru infracţiuni de corupţie, fiind judecat în stare de arest preventiv, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Ovidiu Eugen Ciogescu a fost trimis în judecată, în ianuarie, de către procurorii anticorupţie de la Serviciul Teritorial Piteşti, împreună cu şeful Parchetului Tribunalului Vâlcea, Teodor Trancă, suspendat din funcţie pe perioada cercetărilor.
Potrivit procurorilor, Teodor Trancă, în calitate de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în perioada anilor 2006 – 2010, a pretins şi primit de la Ovidiu Eugen Ciogescu, administrator al SC Electrovâlcea SRL, bunuri electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate şi plătite de această societate comercială. De asemenea, în aceeaşi perioadă, mai mulţi angajaţi ai firmei lui Ciogescu au efectuat la locuinţele lui Trancă şi la apartamentul fiicei acestuia lucrări de amenajări interioare şi la instalaţiile electrice şi sanitare, în valoare totală de 14.062,48 lei, fără ca acestea să fie facturate şi plătite.
Trancă ar fi cerut mita pentru a interveni pe lângă procurorii din subordine şi poliţiştii din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea astfel încât Ciogescu, salariaţi şi apropiaţi ai omului de afaceri să primească soluţii favorabile în dosarele în care erau cercetaţi sau în care aveau calitatea de reclamanţi.
Într-un alt dosar, Ovidiu Eugen Ciogescu a fost trimis în judecată, în octombrie 2010, de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DNA.