|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Peste 3.200 de notificări depuse în baza Legii nr.10/2001 

Peste 3.200 de notificări depuse în baza Legii nr.10/2001

La nivelul judeţului Vâlcea s-au înregistrat un număr de 3261 de notificări depuse în baza Legii nr.10/2001, din care: 263 notificări soluţionate prin restituire în natură; 434 notificări soluţionate prin restituirea în echivalent (acţiuni, titluri, despăgubiri în condiţiile legii speciale Titlul VII din Legea nr. 247/2005; 21 de notificări au fost soluţionate prin dispoziţie combinată de restituire în natură, măsura compensării cu alte bunuri sau servicii; 476 de notificări au fost soluţionate prin dispoziţii de respingere; 731 de notificări direcţionate; 1335 de notificări sunt nesoluţionate. De asemenea, prin Biroul Judeţean de Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor un număr de 232 notificări în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor. Totodată Biroul Judeţean a îndeplinit următoarele atribuţii: a primit şi difuzat în teritoriu precizările formulate de Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor; a comunicat şi alte date solicitate de Comisia Centrală cu privire la situaţia juridică şi locativă a unor bunuri solicitate în baza Legii nr. 10/2001; a acordat consultanţă la secretarii localităţilor din judeţ; a acordat consultanţă persoanelor care aveau dosare la Legea nr. 10/2001, în curs de soluţionare la diverse entităţi; a reprezentat instituţia la instanţele de judecată în cauzele pe Legii 10/2001; a efectuat un număr de 12 controale în teritoriu, dar nu s-au aplicat sancţiuni contravenţionale până în prezent. Principala cauză a nesoluţionării celor 1335 de notificări o reprezintă nedepunerea actelor justificative de către notificări.

Leave a Response