|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Primarul Petre Iordache va aloca 100.000 lei pentru asfaltarea drumului principal din Lunca 

• În oraşul Ocnele Mari,

Primarul Petre Iordache va aloca 100.000 lei pentru asfaltarea drumului principal din Lunca

Primarul oraşului Ocnele Mari, Petre Iordache, ne-a declarat zilele trecute că cei 100.000 lei pe care ia primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea îi va aloca exclusiv pentru reabilitarea şi asfaltarea drumului principal din satul Lunca. „Efectele iernii care a trecut s-a văzut foarte bine, iar acum suntem nevoiţi să astupăm gropile care s-au creat pe acest drum. Sper ca în urma aprobării Consiliului Local Ocnele Mari să putem să alocăm rapid cei 100.000 lei pentru reparaţii pe acest drum”, ne-a declarat primarul Petre Iordache. Cei 100.000 lei erau alocaţi iniţial pentru reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII din Ocnele Mari şi pentru promovarea potenţialului turistic.

Pe de altă parte, primarul Petre Iordache ne-a mai spus că este într-un stadiu avansat cu documentaţia la Programul asfaltare „10.000 km de drumuri judeţene”, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Astfel, se are în vedere modernizarea unui număr de 19 străzi din oraşul Ocnele Mari pe o distanţă de aproximativ 14 kilometri, proiect care a fost iniţiat de către administraţia locală, pentru că, la nivelul acestei localităţi, din cele aproximativ 45 de străzi existente, doar trei sunt asfaltate.

„Am realizat în acest sens un materialul, care este în conformitate cu toate cerinţele europene pentru a reuşi să intru în Programul guvernamental de asfaltare a 10.000 de kilometri de drumuri. Dacă este să fim realişti, în fiecare localitate din ţară ar trebui să fie asfaltaţi 10 şi 15 kilometri de drumuri. Ţinând cont de faptul că, din păcate, în staţiunea Ocnele Mari nu sunt asfaltate decât trei strazi, n-am exagerat cu nimic în această documentaţie. De fapt, sunt conştient că prin intermediul acest program s-ar putea ca doar un sfert din drumuri să le asfaltez în acest an şi un sfert anul viitor. Trebuie să asfaltăm străzile, pentru că aceasta este prioritatea numarul unu a administraţiei locale a oraşului în acest moment”, a declarat primarul oraşului Ocnele Mari, Petre Iordache.

Pentru 2011, oraşul Ocnele Mari va avea un bugetul destul de sărac, însă primarul Petre Iordache caută soluţii pentru a trece mai uşor perioada de criză. Ca o certitudine, edilul de la Ocne ne-a declarat că nu vor fi probleme, cel puţin până-n trimestrul trei al anului, cu salariile personalului de la Primărie, ale profesorilor şi învăţătorilor şi ale asistenţilor sociali. (P.C.)

Leave a Response