|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, s-a întâlnit cu elitele culturale ale judeţului 

• Lada de zestre a ideilor şi soluţiilor edilitare

Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, s-a întâlnit cu elitele culturale ale judeţului

Întâlnirea organizată de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, cu elitele culturale din Vâlcea s-a dovedit a fi nu numai o mare surpriză pentru reprezentanţii administraţiei publice locale, ci şi extrem de benefică prin bogăţia de idei, sugestii şi propuneri ancorate cu deosebire de problemele aparţinând protecţiei mediului, gospodăririi locale şi ambientului peisagistic. Surpriza a derivat din interesul major pe care artiştii plastici, artiştii fotografi, personalităţile din lumea teatrului, a creaţiei literare sau membrii de frunte ai Ordinului Arhitecţilor l-au manifestat nu neapărat de activitatea lor în raport cu comunitatea vâlceană cât mai ales de observaţia fină a omului de artă la confluenţa cu realităţile edilitare din judeţ.

Cu acuitatea specifică recunoascută a artistului, pictorul Gheorghe Dican, având pe aceeaşi parte a baricadei şi pe doctorul – poet Dionisie Dubinciuc, istoricul Nicolae Bănică – Ologu, actriţa Doina Micleczi, muzicianul Bobi Cătuşanu sau directorul executiv al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional, prof. Florin Epure, cu toţii deopotrivă au insistat pe acele aspecte flagrante care atentează la frumuseţea naturală a judeţului, indiferent că vorbim despre deşeurile din plastic sau menajere invadatoare, despre construcţiile lăsate în paragină care urâţesc chipul unor oraşe precum Govora sau Călimăneşti, despre mutilarea peisagisticii rurale. De mare bun simţ şi de profundă observaţie au fost punctele de vedere ale prof.univ.dr. Alexandru Popescu – Mihăeşti şi conf.dr. Ion Soare care au adus în discuţie promovarea modelelor locale, a simbiozei dintre curăţenia mediului şi nevoia de curăţire interioară, a sufletului, subliniind, în acelaşi timp, că dezvoltarea durabilă nu presupune doar investiţii în economie, în infrastructură, în gospodărirea localităţilor, ci şi un spor investiţional în susţinerea artelor şi culturii. „Determinante nu sunt fondurile, ci mentalităţile” – a subliniat doctorul Dubinciuc.

Un punct de vedere luat ca un semnal de avertizare a fost exprimat de arhitecta Doina Negoiţă, ea atrăgând atenţia asupra diletantismului şi superficialităţii în acceptarea şi promovarea unor elemente de urbanism. Ca argument în acest sens a adus aberaţiile arhitecturale implantate în staţiunile montane din Parâng, insistând ca ceea ce s-a întâmplat la Rânca să fie element de învăţătură pentru cei care gestionează şi monitorizează amenajările turistice de pe Platoul Romanilor şi Obârşia Lotrului.

Pe toată durata dialogului cu intelectualii din sfera artei şi culturii, observaţiile, opiniile şi propunerile au venit val după val conturând până la urmă un veritabil tezaur de idei, fapt ce l-a determinat pe preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, să lanseze propunerea ca astfel de întâlniri să se permanentizeze şi să intre în programul lunar al autorităţilor publice.
Cât priveşte infuzia de soluţii venite generos dinspre intelectualii vâlceni, preşedintele Ion Cîlea a promis că aceasta va pune bazele unui incubator de idei în care autorităţile locale de pe toate treptele administrative să găsească necesarele surse de inspiraţie.

Leave a Response