|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Şapte primării din sudul Vâlcii au depus un proiect de privind încurajarea activităţilor turistice 

Şapte primării din sudul Vâlcii au depus un proiect de privind încurajarea activităţilor turistice

Joi, 31 martie 2011, Primăria comunei Prundeni, alături de comunele Orleşti, Scundu, Ştefăneşti, Lungeşti, Mitrofani, Amărăşti, toate din zona de sud a judetului Valcea, a depus un proiect la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, pe Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice” se încadrează în Axa III – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” ce are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural.

Proiectul este denumit „Centrul local de informare si promovare turistica Prundeni” si are o valoare totala de 120.000 de euro. Obiectivul proiectului este creşterea atractivităţii turistice pentru Comunele Pundeni, Orlesti, Scundu, Stefanesti, Lungesti, Mitrofani, Amarasti şi dezvoltarea sistemelor şi acţiunilor de informare şi promovare turistică a zonei.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: creşterea gradului de informare turistică asupra zonei, creşterea numărului de turişti in zona, creşterea gradului de promovare a acţiunilor şi investiţiilor turistice, îmbunătăţirea serviciilor de informare turistică. Informarea, promovarea şi dezvoltarea serviciilor turistice constituie un aspect esenţial pentru dezvoltarea turismului rural. Proiectul ajută la promovarea acţiunilor şi investiţiilor turistice din regiune prin: dotarea Centrului local de informare si promovare turistică aflat în localitatea Prundeni, crearea unui site de promovare şi informare turistica, amenajarea de marcaje turistice si trasee tematice in zona omogena formata din cele sapte comune, activităţi de promovare a zonei omogene şi a acţiunilor turistice prezente.

În cadrul celor sapte comune există elemente particulare de atractivitate turistică cu specific cultural diferit, aceasta ajutând la atragerea de turisti ce caută forme de cultura şi recreaţie diferită. O oferta turistică bine promovată şi cu suplimentarea produselor turistice asigură creşterea numerică a turistilor, diversificarea ei, dezvoltarea şi extinderea retelelor comerciale, creşterea numărului locurilor de muncă în activităţi ca: servicii de cazare, servicii de alimentaţie, alte servicii conexe (comerţul cu diferite produse alimentare, de artizanat), dezvoltarea serviciilor de transport, serviciilor poştale şi serviciilor de comunicaţii.

Leave a Response