|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Compania KDF Energy, care a cumpărat la licitaţia de joi, 7 aprilie, din Paris întregul lot de documente care i-a aparţinut lui Emil Cioran, este deţinută, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în întregime de avocatul George Brăiloiu. Acest Brăiloiu are puternice „legături de afaceri” cu judeţul Vâlcea, pentru că în luna februarie 2010, compania a cumpărat de la firma Lotus Petroleum peste 15% din zăcământul de gaze naturale din comuna Făureşti. Descris în presă ca făcând parte dintre „băieţii deştepţi din energie”, Brăiloiu conduce o companie care se ocupă cu vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Potrivit datelor de la Registru şi din presă, KDF Energy a cunoscut o „creştere agresivă” în ultimii ani, având în 2009 o cifră de afaceri de 100 milioane de euro.

• Cazul femeii care a născut săptămâna trecută în toaleta Spitalului Judeţean Vâlcea nu este singular ca şi relevanţă privind diagnosticele greşite puse de medici. Iată ce ne-a scris o vâlceancă zilele trecute: „În noiembrie anul trecut, am chemat Salvarea pentru că aveam dureri abdominale. La spital mi s-a făcut un ecograf, după trei ore spunându-mi-se că am pietre la fiere şi trebuie să fiu operată urgent. Am fost dusă în secţia de chirurgie pentru a fi operată. Am refuzat, dorind să mai aflu şi părerea altui medic. După două săptămâni mă duc la Bucureşti pentru a-mi face un ecograf şi minune: doctorul mi-a spus că nu am nici o piatră, ba, mai mult, fierea mea este sănătoasă. Concluzia: avem medici incompetenţi, la fel ca cei care conduc sistemul sanitar. Să le fie ruşine, dacă mai ştiu ce este ruşinea!”

• Veşti nu tocmai bune pentru minerii din Berbeşti şi Alunu…. Societatea Lignitului Oltenia a aprobat recent programul de restructurare-reorganizare pentru anii 2011-2012. Astfel, potrivit acestui program, activitatea de producţie de la cariera Panga se va mai desfăşura timp de doar nouă luni, iar activitatea la Cariera Berbeşti Vest şi Şantierul de Construcţii este oprită tot anul 2011.

• Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, are „mari” responsabilităţi în Camera Deputaţilor: este membru în Grupul parlamentar de prietenie cu… Republica Guineea.

• La împlinirea unui an de mandat al primarului Râmnicului, Romeo Rădulescu, nu putem decât să constatăm din nou că singura „mare realizare” este… înmulţirea fără precedent a câinilor vagabonzi, asta deoarece investiţiile de pe Calea lui Traian şi proiectele la cele două poduri peste râul Olăneşti au fost începute de fostul primar Mircia Gutău.

• În numărul viitor al ziarului vom prezenta dezvăluiri incendiare despre un fost dinozaur comunist din Vâlcea, cu legături în lumea fotbalului, în lumea interlopă şi în lumea afacerilor imobiliare. Aşadar, staţi aproape!

• Plină de ipocrizie a fost declaraţia prefectului Petre Ungureanu dată zilele trecute cu privire la „mafia imobiliară” din jurul proiectului pârtiei de schi de la Voineasa. Acesta a spus că se va bate cu toţi cei care pun beţe-n roate construcţiei pârtiei, amintind probabil de obştile de moşneni fictive create pe bandă rulantă de avocatul Bogdan Tudor. Spunem ipocrizie pentru că de fapt măsurile prefectului Petre Ungureanu s-au făcut la presiunile venite de la Guvern, Ministerul Pădurilor şi Ministerul Dezvoltării, în urma numeroaselor sesizări depuse de adevăraţii proprietari ai terenului pe care se va face pârtia de schi.

Leave a Response