CS Oltchim, încă în ceaţă
Handbal feminin, Liga Naţională
CS Oltchim, încă în ceaţă
• toată lumea aşteaptă terminarea acestui campionat şi bugetul pentru sezonul viitor
Adunarea Generală a CS Oltchim a răspuns la numai o mică parte a întrebărilor despre viitor. Manaherul SC oltchim, Constantin Roibu, a anunţat că formaţia are finanţare până la finele acestui sezon, în termenii contractuali ai handbalistelor după care Consioliul de Administraţie se va întruni şi va stabili suma alocată pentru următorul sezon. În funcţie de această sumă se va face strategia pentru campionatul 2011-2012 şi se vor stabili obiectivele pe care le va avea de îndeplinit campioana României la handbal feminin. Având în vedere că SC Oltchim nu se va îndepărta total de gruparea sportivă doar trei mai sunt variantele posibile pentru viitor.
Varianta 1 – nimic nu se schimbă
Această variantă pare cea mai puţin probabilă. Ar însemna că SC Oltchim să aloce o sumă identică sau apropiată cu cele din ultimele cinci sezoane. În aceste condiţii, echipa va avea ca obiectiv accederea în finala Ligii Campionilor şi se va întări în pauza competiţională. Cele mai mari şanse de a o antrena le-ar avea selecţionerul radu Voina dar nu este exclusă nici o variantă cu un antrenor străin, presa centrală vorbind chiar de Anja Andersen, daneza care a mai antrenat pe Oltchim pentru o lună de zile.
Varianta 2 – sponsori care să completeze bugetul
În cea de-a doua variantă SC oltchim ar aloca o sumă mai mică decât cele din sezoanele trecute dar nu cu foarte mult. În acest, noua conducere a clubului ar trebui să atragă câţina sponsori care să completeze bugetul. Dacă va reuşi, echipa poate avea obiective îndrăzneţe şi se poate bate pentru Liga Campionilor. Potrivit zvonurilor, ar fi câteva firme interesate să sponsorizeze echipa de handbal feminin. Şi în acest caz, Radu Voina poate fi convins să mai rămână un sezon la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Lotul ar putea suferi câteva modificări, în sensul că numărul handbalistelor s-ar reduce şi nucleul de bază ar urma să ducă greul, atât în Liga Naţională cât şi în Liga Campionilor.
Varianta 3 – ca în 2002
În cea de-a treia şi ultima variantă, suma alocată de CS oltchim va fi semnificativ mai mică decât în anii precedenţi. În acest caz o mare parte a handbalistelor de valoare vor pleca la cluburi din străinătate iar selecţionerul Voina nu va mai accepta să continue. La Râmnicu Vâlcea se va clădi o nouă echipă formată din handbaliste tinere şi obiectivele ar rămâne îndrăzneţe numai pe plan intern. S-ar putea repeta, astfel, situaţia din anul 2002. Atunci, Oltchim a pierdut finala Cupei Cupelor în faţa rusoaicelor de la Lada Togliatii. Bugetul formaţiei a fost mult redus şi jucătoarele cu nume au plecat. Managerul Constantin Roibu le-a anunţat pe handbaliste că nu mai poate susţine echipa decît la cotă de avarie şi toate sînt libere să plece. 12 jucătoare au părăsit Vîlcea, între acestea Cristina Vărzaru, Aurelia Brădeanu, Steluţa Luca, Simona Gogîrlă, Marinela Pătru, Magdalena Urdea, toate componente ale „naţionalei” României. Mariana Tîrcă, antrenoarea de atunci, a încropit o echipă din junioare. Oana Manea, Adina Fiera, Adriana Nechita au ajuns astfel titulare la doar 17 ani.
Ştiri
CSM a luat un punct la Oradea
CS Municipal a reuşit să plece neînvinsă de pe terenul liderei clasamentului din Seria a II-a, FC Bihor Oradea. Chiar dacă au jucat şi împotriva unui arbitraj tendenţios, elevii lui Laurenţiu Tudor au terminat la egalitate, 1-1, singurul gol al vâlcenilor fiind marcat de Octavian Vasile. Problemele nu s-au terminat, însă, pentru gruparea din Zăvoi, care este la minus 12 în clasamentul adevărului. În runda viitoare CSM va evolua tot în deplasare pe terenul ieşenilor de la Politehnica. Pentru CSM au evoluat la Oradea: R. Chiriţă – Tomozei, Odoroabă, Posteucă, Fl. Sandu – O. Vasile, G. Roşca, Fl. Pîrvu, Gogoşoiu (Bucuroaia, 80) – Ad. Ganea (Balauru, 63), B. Geantă. Antrenor: Laurenţiu Tudor
Luptă mare pentru promovare
Lupta pentru promovare din Seria a II-a este mai încinsă ca niciodată. Pe primele trei locuri ale clasamentului sunt formaţiile Voinţa Sibiu, FC Bihor şi petrolul Ploieşti, toate cu câte 40 de puncte la activ. Şanse de a ajunge în Liga lui Mitică mai au Dacia Mioveni şi Politehnica Iaşi.
Rezultate:
FC Bihor – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1
Dacia Mioveni a stat
ACU Arad – FC Silvania 3-0, la masa verde
Voinţa Sibiu – Unirea Alba Iulia 1-0
Arieşul Turda – UTA Arad 3-0
Gaz Metan CFR Craiova – FC Argeş 3-0
Mureşul Deva – Politehnica Iaşi 2-3
Petrolul Ploieşti – Alro Slatina – 2-0
Etapa viitoare:
Politehnica Iaşi – CS Municipal
FC Bihor va sta
FC Silvania – Dacia Mioveni 0-3, la masa verde
Unirea Alba Iulia – ACU Arad
UTA – Voinţa Sibiu
FC Argeş – Arieşul Turda
Alro Slatina – Gaz Metan CFR Craiova
Mureşul Deva – Petrolul Ploieşti
Oltchim, sigură de titlul naţional
Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a impus clar în deplasarea de la la Zalău, contra formaţiei antrenate de Gheorghe Tadici şi şi-a asigurat cucerirea unui nou titlu naţional. Finalmente a fost 32-21 pentru elevele lui Radu Voina care nu mai pot fi prinse de Universitatea Cluj, indiferent de rezultatele ultimelor trei runde ale Ligii Naţionale. Este cel de-al 17-lea titlu de campioană al Oltchimului şi al cincilea consecutiv, acest trofeu completând o vitrină care cuprinde alte 35 de cupe, din care merită menţionate cele două cupe IHF şi o Cupă a Cupelor. În disputa de lka Zalău pentru Oltchim au marcat: Farcău 7, Stanca 5, Gatzel 4, Vizitiu 3, Elisei 2, Ozel 2, Meiroşu 2, Pidpalova 2, Managarova 2, Puşcaşu 1, Luca 1, Manea 1.