|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Vă rugăm, linişte! Doarme Ion la Prefectură. 

Vă rugăm, linişte! Doarme Ion la Prefectură…

Tiberiu Pîrnău

Stimaţi cititori, câţi dintre dumneavoastră ştiau că Prefectura judeţului Vâlcea are şi un subprefect? Pun pariu că foarte puţini. Da, există un astfel de personaj, dar el lipseşte cu desăvârşire. Prefectul Petre Ungureanu are o personalitate atât de efervescentă şi o vizibilitate atât de intensă încât subprefectul se confundă cu mobilierul din Instituţia Prefectului. Sau mai bine spus este un fel de plantă, nu carnivoară, doar vorbitoare. Din când în când mai scoate câte o vorbă pentru a nu adormi în scaunul său de mare oficial, de om plătit cu bani grei din buzunarele noastre pentru a mima munca.

Se prea poate să greşim noi, să nu-i ştim măreţele fapte „comise” din această postură. Mă cam îndoiesc. Dar nu e vina noastră, ci a oamenilor responsabili cu transmiterea informaţiilor din interiorul instituţiei spre presă. Al doilea om din Prefectura Vâlcea nu este nici măcar o umbră a prefectului Ungureanu – „one man show” al instituţiei. Pozitiv, negativ, în alb sau în negru, prefectul există, este viu. Poate că aceasta a fost dorinţa prefectului, să aibă lângă el o palidă marionetă, o tristă figură de ceară.

Ungureanu şi-a marginalizat într-un asemenea hal adjunctul încât l-a redus la mărimea unei cărţi de vizită pe care a băgat-o în buzunar şi a strivit-o cu seninătate. Dacă aşa stau lucrurile, nu înţeleg de ce nu pleacă acasă subprefectul, nu are şi el un gram de orgoliu, un ciob de personalitate? Nu înţelege că face parte integrantă din decorul lipsit de viaţă al instituţiei?
În calitate de umil contribuabil la bugetul statului, dar şi la salariul subprefectului de Vâlcea, nu mai doresc ca banii mei să se ducă în buzunarele acestui funcţionar public apatic, atipic, care se plictiseşte de moarte în orele de serviciu. Domnule prefect Ungureanu, daţi-l jos din cârca noastră, trimiteţi-l acasă pe om, faceţi-ne un bine!

Subprefectul Ioan nu are nici o treabă cu administraţia publică locală. Este inginer mecanic, fost patron la o firmă falimentară de termopane, fost candidat portocaliu la Primăria Olăneşti. Mă scuzaţi, se cuvine să facem o rectificare, la alegerile din Olăneşti, actualul subprefect a fost un fel de „păpuşă” scoasă în faţă de PDL. Voturile pe care le-a adunat în confruntarea electorală i se datorează echipei coordonate de fostul activist pesedist, profesorul Gheorghe Gheorghe (ajuns între timp – şef de Piaţă Centrală – dar asta-i altă poveste…) şi de electricianul Onuţ.

Nu am nimic personal cu omul Ioan Filip, dar i-am spus cu maximă sinceritate ceea ce cred despre el şi cei mai mulţi dintre colegii din Prefectură, oamenii care muncesc cu-adevărat (că mai sunt şi dintr-aceştia prin instituţie) cărora le este jenă să-i spună verde-n faţă aceste adevăruri…

Leave a Response