Ioan Gavrilescu a condus clubul de handbal Oltchim timp de 32 de ani 

Ioan Gavrilescu a condus clubul de handbal Oltchim timp de 32 de ani

• fostul preşedinte al clubului este pe locul secund al clasamentului de longevitate într-o funcţie de conducere după „Lordul” Pădureanu

Probabil nu este nimeni în lumea sportului din România care să nu fi auzit de fostul preşedinte al CS Oltchim, Ioan Gavrilescu. A condus gruparea vâlceană timp de 32 de ani. A fost părtaş la toate succesele europene ale campioanei României la handbal feminin. Chimistul, transformată mai apoi în Oltchim, a câştigat de două ori Cupa EHF, de două ori Supercupa Europei şi o Cupă a Cupelor. Pe plan intern, formaţia roş-albastră a cucerit 16 titluri naţionale, acum îl va câştiga pe cel cu numărul 17, 13 Cupe ale României şi singura Supercupă a României organizată de Federaţia Română de Handbal. A lucrat cu sute de handbaliste şi cu mulţi antrenori. Gruparea chimistş a avut orice tehnician român pe care l-a dorit. Pe la Râmnicu Vâlcea au trecut, pentru perioade mai scurte sau mai lungi nume importante ca Bogdan Macovei, Pilică Popescu, Gheorghe Tadici, Radu Voina, Lucian Râşniţă, Gheorghe Ionescu, Ioan Gherhard, Mariana Târcă sau Mori Torok Duca.

De asemenea, în multe rânduri pe banca tehnică a fost şi actualul preşedinte al clubului, Petre Berbecaru, cel care a îndeplinit şi funcţia de principal dar şi pe cea de secund. Au fost şi câteva încercări cu antrenoriu străini dar Djordje Rasic, Ivica Rimanic, Peter Kovacs şi Anja Andersen nu au avut nici pe departe succesul scontat. Gavrilescu este depăşit în longevitate în fruntea unui club doar de Jean Pădureanu de la Gloria Bistriţa, care are 46 de ani de conducere. Gavrilescu s-a născut acum 70 de ani, la Focşani, acolo unde a absolvit Liceul Unirea, acum 53 de ani. |n anul 1972 a ajuns la Râmnicu Vâlcea, unde s-a angajat la Combinatul Chimic ca inginer şef la atelierul de ape reziduale. în anul 1979 s-a pus baza unei echipe de handbal feminin, Chimistul, care avea să promoveze în eşalonul secund în anul 1980 şi patru ani mai târziu să câştige primul trofeu european, Cupa EHF.

„Un singur blat a făcut această echipă”

– Cum de aţi rezistat atâţia ani?
– Este vorba de seriozitate. Am fost serios în toţi aceşti ani, nu am luat nici măcar un leu care nu mi s-a cuvenit. Aşa am ales eu drumul în viaţă, am muncit şi mi-am văzut de treaba mea. Nu m-am băgat în jocuri murdare. De fapt, corectitudinea a fost şi este cuvântul de ordine la Oltchim. |n toţi aceşti ani nu a fost nici măcar o jucătoare sau un antrenor care să spună că acest club nu s-a achitat de ceea ce i-a promis. Aşa am supravieţuit la nivel înalt aceşti ani.

– Există blaturi şi la handbal?
– Un singur astfel de meci a existat în istoria acestei echipe, un singur blat cum se spune în fotbal. Era pe vremea comunismului şi aveam directivă clară de la PCR. Trebuia să pierdem să scape de la retrogradare o echipă. A fost foarte dificil, am pierdut la un gol diferenţă. A fost singura dată când conducerea a ştiut despre un meci trucat, vă spun cu mâna pe inimă. Eu am vorbit de meciuri despre care ştia conducerea.

– Decizia de a renunţa la funcţia de preşedinte este irevocabilă?
– Da, decizia este irevocabilă. Nu ştiu dacă voi mai avea o funcţie onorifică. Nu m-am gândit, depinde şi de ceea ce propun membrii Adunării Generale a clubului.

– Care credeţi că este persoana care vă poate înlocui în funcţie?
– |n anii trecuţi am tot încercat să pregătesc o persoană care să fie capabilă să conducă acest club. şi acum pregătim pe cineva. Nu o să-i dau numele, însă. Oricum, nu sunt adeptul celebrei expresii: „După mine potopul”. Cred că nimeni nu este de neŒnlocuit.

– Chiar, credeţi că această echipă nu este apreciată aşa cum ar trebui?
– Am mai spus asta şi probabil am supărat multă lume. O să vă dau un singur exemplu. După finala de Liga Campionilor pe care am jucat-o cu Viborg în sezonul trecut, am primit multe telefoane, multe sms-uri în care oamenii mă consolau. Mă opreau şi pe stradă şi îmi spuneau că le pare rău de noi de parcă retrogradasem. Pentru mulţi a contat că am pierdut finala nu că am ajuns acolo. Nu cred că s-a conştientizat ce mare performanţă au făcut aceste fete.

– Dacă acum 30 de ani se decidea ca investiţia să fie făcută în fotbal credeţi că se putea face mare performanţă?
– Nici vorbă. Eu am fost şi am rămas pasionat de fotbal. Mă uit la meciuri, sunt la curent cu rezultatele dar sunt sigur că nu făceam treabă bună la fotbal. Sunt prea multe jocuri de culise. De altfel, când s-a format această echipă am ales handbalul feminin tocmai pentru că Steaua şi Dinamo nu aveau formaţii în primul eşalon.

– De-a lungul timpului au fost handbaliste sau antrenori români pe care Oltchim nu i-a putut aduce?
– Handbaliste au fost, fără doar şi poate deşi am avut la Vâlcea nume mari ale handbalului românesc. Antrenori nu, pe cine am dorit, am adus.
–