|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Guvernul are soluţia pentru revigorarea Oltchim 

• În opinia preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea,

Guvernul are soluţia pentru revigorarea Oltchim


Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea s-a declarat dezamăgit de faptul că, în urma întâlnirii dintre de la Prefectura Argeş, la care au luat parte şi parlamentari vâlceni, în legătură cu soarta Oltchim nu a venit nici un semnal de la Bucureşti care să dea speranţe că Guvernul s-ar putea implica în revigorarea societăţii vâlcene. „Nu este pentru prima dată când o acţiune conjugată pentru repunerea pe picioare a societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea este dată uitării. Starea de amnezie pare să se fi aşternut şi după analiza recentă care a avut loc la Prefectura judeţului Argeş, care i-a reunit pe toţi parlamentarii argeşeni şi vâlceni, inclusiv pe reprezentanţii autorităţilor publice din cele două judeţe.

Concluzia unanimă care s-a desprins după dezbaterile de la Piteşti a fost aceea că Oltchim, ultimul bastion al industriei petrochimice româneşti, ar putea să scape rapid de prăbuşire dacă Ministerul Economiei şi, prin ricoşeu, Guvernul se vor înhăma responsabil la treabă şi vor tranşa decizional problema achiziţionării şi exploatării în continuare a Rafinăriei Arpechim. Din păcate, calea aleasă de Executiv nu va duce nicăieri, cel mult la amânarea deznodământului spre care pare să fie împins Combinatul din Râmnicu Vâlcea. S-a lăsat să se creeze iluzia că, timp de şase luni cel puţin, OMV Petrom nu-şi va permite să întreprindă vreo acţiune în direcţia opririi efective a rafinăriei, mai ales dacă Ministerul Economiei, de pe poziţia sa de acţionar minoritar, va contesta pe fondul instanţei judecătoreşti eventualele demersuri ale majoritarului.

Şase luni trec repede, iar după aceea timpul nu va mai avea cum să lucreze în favoarea Oltchim. Este, însă, greu de crezut că se va face apel la instanţele judecătoreşti, cât timp statul român, prin actualul său Guvern a ajuns în situaţia penibilă de a face sluj la poarta OMV Petrom pentru încasarea accizelor la carburanţi, media anuală a acestora variind între 3,7 – 4 miliarde de lei. Contrar afirmaţiilor nereale şi alarmiste aduse la cunoştinţa publică într-o conferinţă de presă găzduită de Mediafax cu o săptămână în urmă, Oltchim dispune de toate pârghiile care îi permit să atingă în termen foarte scurt nivelurile de producţie la parametrii de capacitate şi, implicit, un prag corespunzător de profitabilitate, totul însă depinde numai de refacerea circuitului integrat cu Arpechim Piteşti.

Pe aliniamentul acţionarilor minoritari ai Oltchim se vehiculează ideea că menţinerea în funcţiune a Rafinăriei de la Piteşti nu mai este posibilă deoarece capacităţile româneşti de rafinare depăşesc sursele de aprovizionare a ţiţeiului. Este un punct de vedere fals, pe care Guvernul României îl cunoaşte cel mai bine, tocmai pentru că el însuşi deţine un pachet de cereri confidenţiale privind procesarea în continuare a ţiţeiului pe platforma petrochimică de la Piteşti. Situaţia actuală a lanţului de integrare Oltchim-Arpechim îşi are soluţia, şi ea poate fi aplicată numai dacă va ajunge cât mai repede pe masa de lucru a Guvernului şi, iarăşi, dacă guvernanţii români doresc cu adevărat să revigoreze Combinatul de pe Platforma industrială a municipiului Râmnicu Vâlcea”, a opinat Ion Cîlea.

Leave a Response