|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Chef marca PRM la Fedeleşoiu 

• 15 ani de Vadim, sărbătoriţi cu mici şi bere la Fedeleşoiu

Sâmbătă, campingul de la Fedeleşoiu a devenit pentru câteva ore capitala vâlceană a partidului lui Corneliu Vadim Tudor. Cu mici şi bere, peremiştii au sărbătorit alături de preşedintele organizaţiei vâlcene, Nicolae Pătru, împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea partidului. Fără invitaţi de la Bucureşti şi fără fiţe, cele câteva duzini de peremişti adunaţi la Fedeleşoiu s-au întrecut în a rade platourile cu aperitive, mici şi friptură, dar şi în a goli în timp record sticlele de vin şi bere. Distracţia a fost maximă iar timpul a ţinut cu Vadim. Înainte de începerea propriu-zisă a chiolhanului, conducerea organizaţiei judeţene s-a ocupat de înmânarea celor mai activi dintre membri, a unor diplome „pentru activitate deosebită” în partid. S-a stat la coadă ca la smântână şi în final mai toată lumea a primit cartoane frumos colorate pe care erau scrise numele deosebiţilor. L-am zărit şi pe senatorul-fantomă Viorel Dumitrescu, în special în capul mesei, luptându-se cu o strachină de aperitive. Prea ocupat cu procesele lui Vadim, senatorul şi-a găsit timp doar pentru chefurile de partid. Bune şi ăstea… În rest, distracţie şi voie bună. Nicolae Pătru s-a pozat cu toate ziaristele pe care le-a prins iar invitaţii s-au bucurat de o zi însorită, stropită cu bere şi vin.

Leave a Response