|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, în dialog cu cetăţenii din Mateeşti 

Livriu Dragnea avea dreptate: „USL fără Cîlea la Vâlcea este zero”

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, în dialog cu cetăţenii din Mateeşti

• Din dorinţa de a găsi răspunsuri şi soluţii imediate la problemele pe care le vor supune atenţiei participanţii, şeful administraţiei judeţene a invitat la dialogul de astăzi din comuna Mateeşti şi reprezentanţi cu putere de decizie din cadrul unităţilor subordonate Consiliului Judeţean şi al instituţiilor deconcentrate.

Joi, 5 mai, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, urmează să se întâlnească cu locuitorii comunei Mateeşti în cadrul unui dialog cetăţenesc despre problemele edilitare şi social-gospodăreşti, dar nu vor fi neglijate nici aspectele care interesează în plan personal. Acţiunea se înscrie în programul de activităţi derivate din obligaţiile ce revin preşedintelui Ion Cîlea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale şi ale Regulamentului de Funcţionare a Consiliului Judeţean.

Alegerea comunei Mateeşti ca loc de desfăşurare a întâlnirii coincide cu decizia preşedintelui Ion Cîlea de a urmări direct, pe teren, modul în care se derulează lucrările de reabilitare şi modernizare a drumurilor comunale şi judeţene din această zonă în care drumarii RAJDP şi-au concentrat 2 din cele 8 formaţiuni specializate în ultimele săptămâni. Acestea lucrează concomitent la asfaltarea drumurilor judeţene 605 A, Obislavu-Sineşti-Berbeşti-Mateeşti şi, respectiv, DJ 676 D, Alunu-Turceşti-Pojogi. Pe această utimă arteră rutieră sunt prevăzute, pe parcursul acestui an, lucrări de modernizare a unui km de drum pe raza comunei Alunu şi încă un km în zona comunei Mateeşti.

De asemenea, la întâlnirea de joi a fost invitată şi conducerea Societăţii TPSUT Drobeta Turnu Severin care are în execuţie lucrări de anvergură, în lungime de 2,8 km pe DC 36, Greci-Mateeşti. În dialogul cu cetăţenii din această localitate, preşedintele Ion Cîlea este pregătit pentru orice interpelări sau observaţii, însă va avea şi posibilitatea să-i informeze că administraţia judeţeană a acordat o atenţie prioritară comunei şi locuitorilor săi, dovada făcând-o fondurile consistente alocate în scopul cofinanţării unor investiţii din bugetul mult prea sărac al Consiliului Judeţean, valoarea acestora depăşind 240.000 lei.

Din dorinţa de a găsi răspunsuri şi soluţii imediate la problemele pe care le vor supune atenţiei participanţii, şeful administraţiei judeţene a invitat la dialogul de astăzi din comuna Mateeşti şi reprezentanţi cu putere de decizie din cadrul unităţilor subordonate Consiliului Judeţean şi al instituţiilor deconcentrate.

Leave a Response