Ediţie jubiliară la concursul “Micii matematicieni”
Sâmbătă, la Vaideeni,
Ediţie jubiliară la concursul „Micii matematicieni”
În comuna Vaideeni a avut loc, sâmbătă, 14 mai, o importantă manifestare educaţional-sportivă, care a devenit tradiţie prin faptul că a ajuns la cea de-a X-a ediţie. Este vorba despre concursul „Micii matematicieni”, dar şi „Cupa Mioriţei”, competiţie sportivă în care sunt angrenaţi elevi de la şcolile din Horezu, Cernişoara, Costeşti şi, bineînţeles, Vaideeni. La ediţia din acest an, jubiliară, a fost instituit premiul special „Luca Solomon”, prin care este răsplătit cel mai bun elev al şcolii din Vaideeni. „Zilele şcolii, care cuprind concursul de matematică şi competiţiile sportive, au intrat în tradiţia comunei, desfăşurându-se în fiecare an la jumătatea lunii mai. Cu acest prilej, a fost lansată şi revista şcolii, în care elevii îşi exersează talentul la scris şi nu numai.
Acesta este o întâlnire prietenească între noi, oamenii din Vaideeni şi numai, în care discutăm despre felul cum trebuie sprijiniţi copiii noştri, care reprezintă viitorul acest meleaguri. Mai vreau să spun că premiu special pentru cel mai bun elev, instituit la ediţia din acest an şi acordat de Fundaţia «Vaideeni», a fost acordat elevei Maria Moga din clasa VIII-a”, a declarat primarul Ivan Jinaru. La rândul său, deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu – care a fost prezent la toate ediţiile din ultimii ani ale manifestării de la Vaideeni – a declarat: „Mă bucur că sunt din nou în mijlocul copiilor din această frumoasă comună şi mă bucur să văd că sunt talentaţi nu numai la matematică, dar şi la disciplinele sportive. În plus, felicitări organizatorilor pentru programul folcloric prezentat”.