Succes al primei ediţii a concursului “ Sunt un mic actor”
Succes al primei ediţii a concursului „ Sunt un mic actor”
Sâmbătă, 28 iunie, sala de festivităţi a Grupului Şcolar Forestier din Râmnicu Vâlcea a găzduit prima ediţie a concursului şcolar judeţean „ Sunt un mic actor”. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: recitări şi dramatizare şi a fost destinat elevilor din clasele I-IV. Iniţiativa acestei acţiuni au avut-o institutoarele Ionela Lăcraru şi Luminiţa Zatuşevschi de la Grupul Şcolar Sanitar „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea care au reuşit să organizeze evenimentul fără taxă de concurs şi să mobilizeze cadrele didactice din mai multe şcoli în aşa fel încât peste 60 de elevi s-au întrecut timp de patru ore în cadrul concursului. Aplauze multe şi meritate de la prieteni , colegi, profesori şi părinţi au primit micuţii recitatori şi actori. Cornelia Papuzu, director al Casei Corpului Didactic Vâlcea a fost încântată de prestaţia concurenţilor şi a declarat că speră că de anul viitor, cu sprijinul Casei şi al Inspectoratului Şcolar, concursul să devină unul interjudeţean.
Premiile s-au dat pe clase , au fost multe,aşa că din păcate nu putem enumera toţi concurenţii care au fost recompensaţi pentru eforturile lor. Menţionăm doar că Andrei Teodora şi Radu Cazan, elevi în clasa a III-a la Grup Şcolar Antim Ivireanul au fost declaraţi de juriu cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor din cadrul concursului jucând cu aplauze la scenă deschisă „Justiţie” de I.L. Caragiale. Îndrumătorii : Maria Enescu, Chiţoran Nicoleta, Daniela Bucuroiu, Adela Stoian,Georgeta Limbăşanu, Maria Masac, Denisa Simionescu, Diana Cristina Şerban, Maria Diaconu, Melania Stanca, Mihaela Drăguşin, Marinela Batea, Emilia Cîrstoiu,Lavinia Ionescu , Calonfira Săraru, Gabriela Dinică, de la Grupul Şcolar Antim Ivireanul, Colegiul Naţional Matei Basarab, Şcoala cu clasele I-VIII I.G. Duca, C.N. Mircea cel Bătrân, Şcoala cu clasele I-VIII Anton Pann, şi Şcoala Waldorf merită felicitaţi pentru rezultatele obţinute în pregătirea unor copii extrem de talentaţi din rândul cărora oricând poate apărea un mare actor sau actriţă. (N.T.)